Clipe de viata, iluzii desarte sau doar… o lumina in aceasta viata?
Author: Maria Rusu
“Un gand? Un vis… O dorinta? Tristete? Bucurie? Fiecare dintre noi le simte, le traieste si doreste, la un moment dat, sa le impartaseasca. Vrem sa iubim, sa fim iubiti. Exista pe lume ceva profund…”
Mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ce nu ai facut sau ai fi vrut sa faci dar te-ai decis prea tarziu. Poate e gresit sau poate ca nu, dar de multe ori e mai bine sa iei propriile tale decizii si sa nu te lasi influentat de parerea celor din jur, indiferent de riscul la care te supui.
E mai bine sa faci ce simti la momentul respectiv daca asta ti-ar aduce fericirea sau o parte din ea. Astfel, ajungi sa ai parte de momente de neuitat, momente pe care le-ai fi pierdut daca ai fi ales sa faci ce spun altii si nu ce iti doresti!
O sa-ti dai seama tarziu ca pentru aceste clipe de fericire ai trecut prin stari insuportabile, prin deceptii si insomnii, ai simtit cum totul din jur e impotriva binelui tau, ai plans si ai oftat, ai sperat ca e doar un cosmar si ca totul va reveni la normal a doua zi… si tot ce ti-ai dori ar fi sa revii la echilibrul tau care a fost dat peste cap.
Si totusi, pentru aceste clipe merita tot chinul ce va urma. Chiar daca nu o sa mai fie la fel ca si pana acum si nu o sa mai retraiesti tot ce ai simtit; poate tu esti una din putinele persoane care o sa mai aiba ocazia sa continuie la un moment dat din acest punct inchis acum… nu ai de unde sa stii daca va fi alaturi de aceeasi persoana… sau de alta, care nu te va face sa simti cu aceeasi ardoare si intensitate.
Lacrimi, durere, suferinta… stari de neliniste… Ce va mai urma? O sa pretuiesti amintirile cu aceeasi vitalitate cu care si-ar proteja o mama copilul de tot raul din asta lume. Amintirile sunt tot ce a mai ramas, asta e averea ta!
Pretuieste-le pentru ca asta e tot ce detii! Nu te mint si stiu c-o sa treaca toate. Pretuieste ce ti-a mai ramas fara sa mai pui 1000 de intrebari, fara de ce–uri… fara sa te mai gandesti daca a fost cea mai optima decizie la momentul respectiv… pentru ca atunci ai fost fericita si pentru aceasta a fost un pas care te-a umplut de buna dispozitie si ti-a adus in viata tot ce ti-ai dorit! Pentru aceasta, nu te invinui ca ai permis lucrurilor sa se intample, lasa critica si analiza de-o parte si traieste-le asa cum sunt si cum au fost.
Stii ca tot ce-a fost s-a datorat unui EL, un el ce a avut un rol special in viata ta, un el ce te-a facut sa simti aceste lucruri, un el ce ti-a adus la viata sufletul si ti-a aratat ca tu, indiferent de toate, mai poti iubi… un el ce a insemnat atat de mult… “lumina sufletului tau“!
“Lacrimile sunt singura consolare, amintirile au ramas singurele care ma pot face sa zambesc putin ducandu-ma cu gandul la el.”
Eu… am avut parte de acesta lumina. Am intalnit acea persoana ce mi-a luminat viata si chiar daca prea repede s-a stins din viata mea si sunt departe de aceasta vapaie stiu ca undeva, intr-un coltisor exista. Aceasta lumina mi-a aratat o alfel de viata, m-a facut sa imi doresc sa traiesc si sa lupt pentru “a-mi atinge steaua“ cea care cu o ardoare de nedescris imi este aleasa.
Mi-a schimbat total perceptia asupra a tot ce exista si mi-a aratat ca si viata mea poate insemna mai mult decat atat, decat ce fac in prezent si nu sunt multumita. Acum sunt alta, datorita lui, sau mai bine spus, sunt aceeasi eu, cea de pana acum si doar gandirea mi-este schimbata.
Pot visa cu ochii deschisi la ceea ce vreau sa fac pe viitor si pot vedea cum visul in putin timp va prinde contur pana ce va deveni realitate… Nimic nu mi se mai pare imposibil de atins sau de realizat, fata de alta data cand multe lucruri erau doar un vis pierdut in noapte, ce ramanea acolo – prins in intunericul noptii si ramanand acolo, pana la apus – vegheat de Luna cea misterioasa.
Acum, as fi in stare sa mut si muntii din loc daca asta mi-ar aduce castigul asteptat, viata ce vreau sa mi-o construiesc.
“Nu mai exista obstacol sa ma faca sa abandonez aceasta lupta si sa dau inapoi. Nu, de data asta!“.
Indiferent de consecinte merg doar inainte calauzita de lumina ochilor mei si intr-o zi o sa reusesc!
Stiu asta. Si trebuie!
Trebuie sa imi dovedesc ca pot fi ce vreau sa fiu, pot sa am ceea ce imi doresc, pot sa reusesc sa ma ridic si sa imi gasesc locul in aceasta lume!
at 7:15 pm
gandirea ta se aseamana foarte mult cu al ‘eroinei’din romanul ‘mesaj de departe’poate ca l-ai citit ,poate ca nu … oricum e foarte convenabil ca ‘el’ nu mai e…putem spune linistite ca am iubit,ca am cunoscut ce inseamna adevarata iubire si prin urmare vom fi capabile si pe viitor s-o simtim,ce daca acum ne-au ramas doar amintirile ,precum experientele de viata sunt ale noastre ,nu ni le poate lua nimeni ,si ce daca nu aveam tocmai nevoie de ele ? avem nevoie de o crapatura in zidul de siguranta al casei?in fine …optimismul tau fatis seamana mai mult a strigat de disperare…fi linistita… intr-o buna zi cu doua dimineti va rasari soarele si pe strada ta…autosugestia conteaza..
at 7:50 pm
am cautat un site unde sa imi pot sctie gandurile…momente din viata mea fara sa fie nevoie sa le dezvalui din nou jurnalului meu…dar nu am gasit.asa ca am intrat aici si m am apucat sa scriu fara un scop anume…nu vreau sa discut cu prietenii despre acest lucru…nu vreau sfaturile lor…vreau dosr sa inteleg cine sunt eu si de ce toata viata am incercat sa fiu ca cea mai buna prietena,as vrea sa inteleg dc tot ce face ea mi se pare fantastic,perfect…dc nu i gasesc niciun defect si in comparatie cu ea ma simt un nimeni.m a ascutat mereu si mi-a fost alturi cand am avut nevoie…dar de fiecare data am avut impresia ca o deranjeaza reusitele mele…desi ea are o viata mult mai frumoasa si mai linistita ca a mea…ma face sa ma simt inferioara ei si de multe ori cand ii spun ceva ma contrazice…nu sunt eu insumi…sunt dezamagita de mine ca nu fac ceea ce simt cu adevarat si inainte sa actionez ma intreb ce ar face ea…de azi vreau sa fiu doar eu…sa fac doar ce gandesc…ce cred…ce simt…sa nu incerc sa fiu ceea nu sunt si probabil nu voi reusi nociodata…ca ea…sunt doar eu