O clipă a crezut că va mai putea trăi încă o dată!
Author: DeeA
Soartă fără soartă, inima frântă vrea să-şi adune cioburile sparte, cu toate că nu le va putea pune niciodată chiar la locul lor. Reuşise să adune fiecare bucată şi o aşezase cu grijă, înainte să existe durerea care le-a răspândit pe toate într-o singură clipă.
Nu le-a mai găsit şi inima s-a stins! Pradă durerii înspăimântate, zăcea în întunericul gol, aşteptând poate o minune sau o realitate mai uşor de îndurat. Se agăţa de speranţa pentru o clipă de tandreţe, o mângâiere, o vorbă bună şi un strop de iubire, simpatie, prietenie.
Îşi dorea să vadă o rază de lumină străbătând întunericul aspru din jur! Voia să scape de acolo, să pulseze din nou, să îşi urmeze trista cale!
Nu şi-a mai scris durerile, stânjenită de propria tristeţe apăsătoare. Pe cine ar fi intersat ce a trăit, cât a suferit?
S-a uitat în urmă ca să analizele mai atent faptele, respingerea. Poate că n-a iubit aşa cum trebuia! Poate că iubirea pe care o oferea nu era bună şi din cauza asta nu avea nimeni nevoie de ea!
S-a retras din nou simţind că a deranjează. Nu era binevenită! Iubirea care se revărsa din nou nu părea să fie primită şi de aceea nu avea sens să mai încerce s-o ofere. Dorind să creadă în continuare că nu-şi mai doreşte nimic, nici tandreţea, nici clipele trecute! Astfel, n-a mai rămas nimic care să conteze pentru ea.
În momentul acela a ştiut că iubirea ei nu conta, că era mai departe în întuneric decât fusese vreodată! Îşi dorise atât de mult să aibă clipele înălţătoare petrecute cândva, încât durerea a transformat în cenuşe cioburile pe care le aşezase cu grijă la loc!
O clipă chiar a crezut că va mai putea trăi încă o dată!
