Într-o altă viaţă!

another lifeAuthor: DeeA

Oricât m-am străduit, n-ai văzut nimic, niciodată. Aş fi vrut măcar să mă vezi pe mine aşa cum sunt, însă ai crezut că eşti mai presus de asta. Aşa ai crezut mereu! Pentru tine a contat numai ce ai vrut tu, numai ce ţi-ai dorit tu!

Sigur, cuvintele mele te vor supăra, ca întotdeauna, dar asta e realitatea. E grea pentru mine, însă nu pot face nimic în afară s-o accept aşa cum e sau să plec în disperare, să dispar la naiba, ştiind că pur şi simplu nu m-ai vrut niciodată.

Nu mi-am dat voie să văd adevărul, am vrut doar să fiu cu tine, să te am lângă mine! Am crezut tot ce mi-ai spus, toată nefericirea şi zbuciumul tău! Ca pe urmă să iasă la iveală tot ce îmi imaginasem deja, dar nu voiam să cred, insistând să te cred pe tine.

Şi a existat o zi în care am ştiut că nu mai zâmbesc ca s-o poată face alţii, că nu sunt fericită pentru că extistă altcineva fericit, că nu am iubire pentru ca alţii s-o poată avea…

Şi atunci, aş putea spune orice despre viaţa asta! Aş putea crede că ştiu deja de ce trăiesc o astfel de viaţă! Poate că toate celelalte vieţi m-au făcut să ajung aici şi să pătimesc pentru ce am făcut probabil cândva, sau pur şi simplu pentru că acum a trebuit să îndur toate astea.

Nimic de zis, în afară că aveam pretenţia să ştiu de ce am ajuns aici! Însă aş vrea să ştiu dacă într-o viaţă viitoare voi ajunge tot aici, pentru că dacă e aşa, nu vreau să mai am încă o viaţă. Ajunge! M-am săturat de toate astea, de tot ce se repetă, iremediabil, fără vreun rost aparent…

 

Tags: , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.