Combinezon de forta
Author: Mariana Tanase
Constient sau nu, omul conduce masina cu viteza printre stancile pravalite pe sosea. Capul cel de-asupra trupului ovationeaza prin gura cascata ori de cate ori fura un viraj indraznet. Turatie la maxim. Motor incins. Jantele opresc trepidatiile. Trapa vajaie curentul de aer, aruncandu-l inspre bancheta din spate.
Pe la ferestre se perinda haotic capete, cozi, vitei, trunchiuri, crengi, bucatele de cer. Din dreapta muntele arunca cu pietre. S-a suparat pamantul pe dedesubt, nu mai vrea sa tina greutatea relelor din lume, il fulgera un gand.
Un brad se inclina si deseneaza pe cer radacinile ramuroase, parca ar fi reclama la sampon pentru o curly girl. Retrovizoarea stanga surprinde pentru o clipa balansul, apoi caderea. Impactul cu soseaua provoaca o unda de seism, care a antrenat noi caderi de pietre.
In urma lui, se aud scrasnete de frana salbatece, fiare ciocnite, un claxon care sonorizeaza penetrant. Apasa acceleratia mai tare. Cu dreapta introduce o caseta.
Merci, Becaud, merci… Merci!
Ce bate planetara! Chiar ca as zice merci Doamne, de-as ajunge. Casca de pe cap devine incomoda, centura este prea stransa pentru pieptul care si-a dublat volumul. Volanul se Invarte ca o morisca. Curbe, curbe, serpentine. Halucinant un popas isi semnalizeaza prezenta si trece in trecut. In viitor? Nesiguranta… Nesiguranta unui moment de care se teme, dar spre care alearga.
Fordul se asterne drumului una cu omul. Mainile sunt cu venele umflate, cu muschii ca piatra. Nici la break dance nu-i am asa de incordati, gandea omul. La orizont apar semnele orasului. Si gropile… Reduce nevoit viteza dupa ce capul lui lua contact repetat cu tavanul habitaclului. Slalom printre strazi si stradute.
Ajunge in fata maternitatii – unde ca niciodata liniste nefireasca. Intra. Intreaba. Da buletinul. Aveti o fetita. Oooooooooo… Urca. Ajunge in dreptul usii. Vrea sa apese clanta, dar gestul se descompune. Constata ca este nevoie de mai multa putere pentru a apasa o clanta decat pentru a te sprijini pee le la breack dance. Ii fug gandurile. Ezita. Indrazneste, timorat de ce va vedea, ce va fi dincolo de usa.
In salon doua brate strang la piept un pachetel. Privirea se limpezeste, orizontul se dilata realizeaza abia acum ca a parcat langa cele mai iubite fiinte din viata lui. Atunci ca un fulger ii trece prin minte drumul facut cu 160 – 180 km/ora…
Omul, barbatul, in gandul sau rosteste “Tatal nostru…”, buzele incep sa bata ritmul rugaciunii, vocea se ridica si irumpe sonor. Pleoapele palpita transpirate, se trag, globii ochilor tasnesc din orbite. Vorbele rugaciunii razbat. Din saloanele alaturate se percep scancete, voci linistitoare.
Gura ei se rotunjeste, un deget se duce la buze.
Se apleaca spre marginea patului, apuca marginea pledului, o musca, o pune stavila strigatelor. Eu, tatal, tata, tataaa!!! Isi aminteste si face economie de strigate. Un rau de transpiratie fierbinte ii curge pe spate.
Rosu, transpirat, se ridica abrupt, impreuna palmele, se inclina, se trage de-andaratelea, iese. Jos, la intrarea in Maternitate, se opreste in spatiul comercial sa bea o apa plata, sa-i traga rogoazele de pe esofag.
La difuzor buletinul de stiri. Crainicul informeaza ca pentru a opri caderile de pietre de pe versant se pune o retea de sarma. Ca sa nu mai cada pietrele… cu viteza. Cu viteza. Viteza… Cine mai stie?
