Nimic
Author: Maria Loredana Muntea
Nu mi-ai daruit nimic, si nimic e tot ce am primit. Mi-ai dat poate ceea ce ai si simtit, adica nimic. Te porti de parca n-as fi existat… Nu pot sa cred… inca ma mai mira indiferenta ta!
As vrea sa nu te fi cunoscut pentru ca nimic nu mai e la fel din aceea zi, nimic nu va mai fi la fel.
Te intreb din nou: ce este dragostea? Merg pe drumul meu pustiu, trista si singura, cu gandurile pline de tine. Cauti sa blamezi pe cineva?! Cauti iar pe altcineva… nu-ti pasa de nimic: de suferinte, de lacrimi, de nimic.
Te porti prea crud si e tarziu, singuratatea e prietena mea de cand te stiu. Astept, am lasat totul in urma mea. Daca am cerut prea mult, oricum mi-ai dat nimic si sunt impacata.
Tu ai venit si mi-ai cerut iubire, ti-am dat-o neconditionat, mi-ai deschis usa spre bucurii si lacrimi. Totodata, simteam ca traiesc, ca sunt vie, vibram, radiam de fericire, inca mai simt trupul meu tanjind dupa atingerea ta.
Buzele imi sunt fierbinti si uscate de bataia vantului… Si adorm imbratisandu-mi trupul, gandind ca esti tu tinandu-ma in brate.
Nu stiu de ce mai sper, poate e iubire, poate e obsesie. Atunci de oftez, de ce sunt trista? Nu stiu de ce nu-mi spui nimic… cat de usor iti este.
Acest „nimic“ spune totul… totul despre tine.
