Inlantuire
Author: DeeA
M-am tot gandit pe parcursul acestei vieti nu tocmai usoare, nu asa cum as fi vrut eu sa fie, nu asa cum as dori sa fie pentru cineva, ce am facut ca sa nu merit nimic. Anii au trecut si am ramas fara un raspuns la intrebarea pe care de multe ori am strigat-o cu disperare.
Am avut incapatanarea sa nu ingenunchez in fata sortii, am suportat mult mai multe decat e normal pentru un singur om, cu un stoicism si cu o indarjire care ma mira uneori si pe mine. Am acceptat pana si ce era inacceptabil in conditii normale de viata in comun sau de viata sociala.
Gasind puterea sa iau numai ce mi se ofera si sa nu cer decat foarte putin in plus, dar sa dau tot ce mai am, credeam ca voi reusi sa fiu fericita. Insa, din pacate, oamenii au crezut ca am cerut prea mult, asa mi s-a dat de inteles. Da, asa e, a existat impresia ca cer prea mult. Cateva clipe in care sa nu fiu singura, cateva clipe in plus, doar atat.
Insa, daca le-as fi meritat din partea cuiva, as fi reusit sa le am. Ati agatat de gatul meu trei lanturi de aur grele, trei lanturi care ma sufoca. Doua mai groase si unul mai subtire. De ce nu unul singur, de ce nu doar doua? De ce tocmai trei? Stiati ca nu le voi putea duce, ca pieptul meu si farama de inima care a mai ramas in el nu va suporta toata durerea din lumea asta?
Da, uimitor, stiti ce simt, stiti cum sunt si, cu toate acestea, va prefaceti ca nu conteaza, ca nu ar trebui sa am mai mult. Poate eu sunt de vina pentru ca inca mai am incredere in oamenii din jurul meu, cu toate ca viata mi-a dat destule lectii pentru a nu mai pune valoare pe asa ceva.
Acum, primul si al doilea lant de aur masiv, care parca ma strang de gat, au devenit tot mai grele, astept sa ma inlantuiti cu cel de-al treilea si, dupa aceea, cred ca greutatea lor nu va mai avea nici o importanta pentru ce a mai ramas din mine.
