Magie
Author: Geo Dinescu
In acesta dupa-amiaza plouase, dar era cald si nu mi-as fi imaginat ca in cateva ore geamurile mele or sa fie acoperite de flori albe de gheata. Totul s-a transformat intr-o nebunie frumoasa. Turturii mari si grei care se formasera in cinci minute parca, aproape ca atingeau pamantul, iar strazile erau pline de copii care patinau.
Vantul batea usor dar reusea sa miste clopoteii pe care-i atarnasem de scandurile verandei. O asemenea iarna nu mai traisem niciodata si aveam impresia ca tocmai ma nascusem. Toate acestea m-au coplesit si pe neasteptate am reusit sa adorm ghemuita in fotoliul din fata ferestrei. Cand m-am trezit era deja intuneric. M-am repezit afara sa ma conving ca iarna care tocmai sosise era reala.
Am inchis ochii si am zambit: iarna era aici in orasul meu. Acum strada este pustie si e placut, pentru ca nu mai aud nimic. Vantul a incetat complet sa adie si clopoteii au amutit. Am senzatia ca sunt singurul locuitor al acestui loc minunat. Din pacate nu ninsese inca, dar voi astepta aici ca sa fiu martora primilor fulgi de zapada. E foarte ciudat, parca toata linistea asta urla. Mi-am aprins o tigara si zgomotul brichetei a facut ecou, iar tutunul trosneste ca lemnele prea uscate dintr-un semineu. Poate ar trebui sa ma las de fumat.
Cat timp am dormit am visat ceva tare aiurea. Se facea ca eram intr-o padure foarte deasa si cautam un rau ca sa-mi potolesc setea si sa ma racoresc (incredibil cum am putut visa ca era vara avand in vedere frigul de afara). Potecile stramte erau marcate cu sageti rosii si albe. Eram tentata sa merg dupa cele albe deoarece culoarea rosie ma inspaimanta teribil.
“Dar daca este un test?” Ma gandeam ca poate asa-mi puteam invinge teama. E drept, nu agreez culoarea rosie dar, in vis, cum totul este dilatat, situatia devenise critica. Atunci am inceput sa ma rog naturii sa-mi mai dea macar un indiciu. Nimic. Atunci am inceput sa rad: mi-am zis ca totul e un vis.
Din pacate numai atunci cand dormim si ne intrebam daca visam, totul din jurul nostru devine atat de real ca orice urma de indoiala dispare; pana si ciupiturile cele mai puternice devin un fleac si ne conving ca totul se intampla aievea. Ce puteam face? Intrasem in panica si continuam sa ma rog, eu, care nu cred in asa ceva. Nu mai speram la nici un semn si acum imi doream sa dispara una din culori, ca sa nu mai fiu obligata sa iau vreo decizie. Nu-mi place sa iau decizii.
In continuare, rugamintile mele nu erau ascultate de nimeni si asta ma speria cumplit. Totul devenise o dementa. Nu aveam decat sa stau locului si sa astept ceva. Un singur pas daca as fi facut nu stiam ce avea sa urmeze. Nu ma puteam ghida dupa nimic. Padurea era atat de deasa ca nu puteam zari cerul si, cu toate astea, era lumina.
Oare de ce nu mi-o fi trecut prin cap sa ma intorc? Apoi, in vis, am avut un vis. In visul din vis gasisem raul si ma aruncasem imbracata in apa. Stropii reci m-au facut sa ma trezesc si din nou ma aflam in padure la marginea sagetilor. De data aceasta se intunecase putin si-mi era foarte frica. Mi-am zis ca ar trebui sa o urmez pe cea alba. M-am ridicat in picioare si cand am facut primul pas cele doua sageti s-au impletit una de cealalta indicand un singur drum. Cat de simplu era…
Acesta a fost visul meu. Imi pare rau ca nu am dormit cat sa stiu unde ma duceau sagetile, dar ce mai conteaza acum? E un frig de-ti ingheata si gandurile dar corpul meu reuseste sa-si mentina temperatura. Este minunat ca voi putea astepta afara primii fulgi de zapada. Linistea asta ma nauceste.
Mi-ar placea sa pot acum schimba cateva vorbe cu cineva, dar nu cred sa mai fie vreo vietate prin preajma. E atat de pustiu ca daca as rosti un cuvant doar Dumnezeu l-ar auzi. Poate ca acum este momentul sa-l rog sa nu ma uite niciodata. Acum stiu: a creat acesta seara pentru a ma putea auzi numai pe mine.
E minunat. Ma simt iubita si frumoasa. Daca cineva ca Dumnezeu a oprit timpul numai pentru mine, inseamna ca in curand nu voi mai alerga singura prin zapada, ploaie sau soare. Ma simt bine. In jurul meu totul este de argint; sunt regina iernii.
Este cea mai deosebita noapte din toate pe care le-am trait pana acum. Linistea de afara mi s-a instalat in tot corpul. Mi-e somn si sete. Vreau sa gust primul fulg de zapada si apoi sa ma culc. Imi este si frig. Cred ca am atipit asteptand sa ninga…
Nu, nu atipisem. Totul fusese un vis: era cald dar deodata lumea inghetase, am adormit si am fost intr-o padure deasa in fata unor sageti si cautam un rau, am adormit din nou si de data aceasta gasisem raul; m-am trezit si am pornit in urma sagetilor, apoi iar m-am trezit si inca era totul inghetat. Sunt dezamagita, era minunat ceea ce se intamplase.
Regret ca in visul meu nu ninsese, imi doresc sa vad zapada. Va trebui sa astept cu adevarat sa vina iarna si numai atunci voi reusi sa ma bucur cu adevarat de ea. Si cand primul fulg va cadea pe langa mine, voi intinde mana, il voi prinde in palma si il voi gusta. El imi va indeplini cea mai apriga dorinta pentru ca, in ciuda volumului sau mic, este magic.
