Regăsire
Îmi e greu sa cred, dar se pare ca au trecut 8 ani…
Şi totuşi am impresia că a fost ieri… Parcă încă simt parfumul şi atingerea puternică! Ai inceput iar să îmi apari în vis şi din senin şi în viaţă!
Am fost surpinsă de un simplu telefon şi uite aşa ai reapărut! Vocea ta, prezenţa ta… deja te simt aproape. Mă împotrivesc cât pot de mult! Te refuz şi totuşi mă atragi!
Nu înţeleg cum după atâta amar de vreme eşti încă aici, in sufletul meu…
Şi totuşi sunt mai puternică, deja ştiu cum să reacţionez! Cum să te enervez. Şi o fac. DAR încă mă atragi şi cât m-aş împotrivi tot spre tine vin. Gândul îmi fuge! Nici răceala ta, nici nesimţirea ta nu mă opreşte…
Încă îmi amintesc de melodia noastră: „We ride“. Încă îmi amintesc de zâmbetul tău, de atingerea ta şi de promisiunile făcute! Încă mai cred în vorba aceea… „suflete pereche“.
E mai mult decât clar că tu eşti perechea mea, dar din păcate nu persoana ce îmi va fi alături…
Acum ştiu! Realitatea este mult mai crudă. Şi totuşi as risca tot ce am doar să te mai simt o dată aproape!