Doar o clipa tanjesc, dar nu mai stiu dupa ce…
Author: Little Angel
De-as putea da timpul inapoi mi-as dori sa repar tot ce-a fost mai rau si mai urat in viata mea, intre noi si as spera sa mai traiesc o clipa in doi. Imi amintesc de tine si de noi, de cum ma simteam la mangaierea ta, la cum tanjeam dupa o privire, un zambet un sarut al nostru, la tot ce-a insemnat noi.
Tanjesc dupa un moment de fericire alaturi de tine, de cum ma simteam cand eram cu tine, de cum imi simteam corpul invadat de o multime de furnicaturi doar cand ma gandeam la tine sau la auzul numelui tau.
Stau si ma intreb daca in acest moment tanjesc dupa acea Maria pe care mi-o aduc aminte deseori in ganduri prin intermediul amintirilor si a vreumurilor de mult apuse sau imi e dor sa mai traiesc clipa cu tine?
Am ajuns in momentul in care nu mai stiu de mine, de viata mea, de ce sa fac sau sa nu fac; spre ce se indreapta viata mea, ce asteptari sa mai am pe viitor de la viata cand stiu ca tot ce mi-a dat la scurt timp mi-a si luat fara sa stiu de ce…
Astfel, vine un moment in viata cand trebuie sa alegi:
– Continui sa traiesti clipa ca pana in momentul de fata
– Lupti pentru ceea ce iti doresti (ai grija de ce iti doresti, ca s-ar putea sa ti se intample) ca sa iti indeplinesti idealul desi poate acel ideal e doar inceputul unei noi iluzii sau vis desart.
– Sau o iei de la capat; lasi tot ce-a insemnat trecut – cu bune si cu rele – in urma si incepi o noua viata?
Intrebarea este: ce alegi?
La o prima privire totul este asa de simplu, mai ales cand ai variante – si spui “asta vreau sa fac“; punctul culminant se refera la ce faci pe viitor dupa aceasta alegere si ti-ai stabilit o traiectorie sau un plan de urmat. Nu poti sa stabilesti de pe noapte pe zi o aschimbare radicala. Toate se fac in timp si trebuie sa-i dai timpului timp.
Stii bine ca nu poti continua in acelasi ritm in care te-ai obisnuit pentru ca simti lipsa unui lucru, acel ceva ce te motiva sa treci peste orice obstacol cu zambetul pe buze sau sa lupti pentru a ajunge in final la acea comoara pe care o detineai si te facea sa simti ca traiesti…
Daca ai alege sa lupti pentru acel ideal esti contienta de risc – ca la un moment dat tot se va produce ruptura – si ajungi iar in acel impas pe care nu l-ai depasit; te invarti tot in jurul acelei cozi, iar si iar. Acest ideal nu mai exista de mult, e doar o minciuna si o iluzie.
Sa incepi o noua viata luand totul de la zero. Dar cum?
Privesti in urma ta si-ti dai seama ca pentru a incepe o noua viata trebuie sa lasi si sa uiti tot ce ai iubit o data. “Ce poti sa pierzi cand nu mai ai ce?“
Totul pare atat de intors pe dos. E haos in viata mea si asa a fost mereu, doar ca nu se compara nimic cu starea de acum: am ajuns sa nu mai simt nici macar tristetea care pluteste in jurul meu.
Cand ajungi sa-l ai pe EL-ul tau, simti ca se asterne o stare de euforie. Il ai pe El, totul din viata ta e la locul lui, ajungi la un echilibru de necuprins. Iti doresti ca acea clipa sa nu se duca. Si uite asa iubirea isi face simtita prezenta in viata ta. Si gusti din ea si nu te mai saturi. Ajunge sa fie ca un drog; o data ce-i simti gustul vrei tot mai mult. Iar El este doza ta. Insa, ce faci cand iti lipseste antidotul?
Odata ce te-ai obisnuit cu prezenta sa in viata si inima ta nu poti sa traiesti fara acea doza zilnica prin care sa-ti alimentezi sperantele. E greu, foarte greu sa incerci apoi sa gasesti un substituit antidotului.
Intradevar, tot ce e frumos se duce repede. Mult prea repede!
Viata!
Nu e asa cum mi-am imaginat; nu e asa cum mi-am dorit. Ajungi sa-ti dai seama o data cu trecerea timpului ca e plina doar de deziluzii si presarata cu franturi de clipe inconjurate de fericire.
Te mai intrebi de ce? Because c`est la vie!
