Era viaţa mea…

lifeNu am putut sa aflu niciodată de ce la mine s-a terminat totul. Nu a mai existat nimic și pentru mine!

Tot ce au investit cei din jur, în fericirea şi în relaţiile lor nu a fost valabil şi pentru mine, chiar dacă ar fi trebuit să însemn şi eu ceva.

Mi-am spus că nu am meritat, am vrut să ştiu ce era cu mine, de ce nu putea nimeni să fie alături de mine.

Gânduri îngrozitoare şi ani trecuţi! Timpul trece şi acum, pare să se ducă încet însă în final o face mult mai repede.

Nu am aşteptat niciodată să mă vrea cineva cu adevărat, am mai trecut prin asta, ani în care credeam că nu totul e sfârşit. Poveşti, fantasme, durere şi necaz.

Greu de crezut, dar până la capăt pare să fie la fel. Când ai început viaţa asa cum ţi-au dictat alţii, când nu ai avut de ales, nu poţi avea pretenţia sa ajungi mai departe decât la un final aşa cum ţi-au dorit, aşa cum au planificat alţii pentru tine. Totul a fost un plan pentru ei, şi când nu a ieşit aşa s-au sufocat!

Desigur, nu le pare rău, asta e cea mai cruntă declaraţie! Ce s-a ales de mine? Nu contează! Au făcut ce au vrut, mi-au tocat şi mi-au terminat viaţa cum au vrut, o femeie care s-a plafonat la a fi ce i-a scos soarta în cale. Oameni care au fost fericiţi chiar dacă nu au lăsat pe nimeni altcineva să fie! Oameni fără aspiraţii, care au trecut prin viaţă degeaba.

Ce amestec am avut în asta, de ce am plătit eu?

Întrebari initule, nu le pare rău, consideră că nu au greşit cu nimic. Însă eu sunt aici şi scriu cuvintele astea, fiecare mă doare, mă macină şi mă face să mă îndepărtez de lumea care putea fi a mea.

De ce au făcut asta? De ce m-au condamnat la singurătate? Voi nu aţi fost singuri! De ce aţi ales asta pentru mine?

Eu nu v-am cerut să suferiţi, nu am cerut nimic, decât să mă lăsaţi în pace! Nu aţi înţeles nimic, nu aţi crezut nimic din ce făcea parte din viaţa mea! Nu v-a păsat că nu am prieteni, nici nu m-aţi lăsat să am! N-aţi vrut să ştiţi că toţi au râs de mine…

Şi acum am ajuns din nou aici, alături de voi fără să vreau sau să doresc asta! Nu am linişte, nu vreau să vă vad, n-am avut de ales, atâţia ani n-aţi putut să mă lăsaţi în pace, n-aţi putut să vedeţi că aveam un rost!

Ce aţi realizat cu asta? O să vă urăsc mereu, nu veţi avea dragostea mea, nu că aţi fi făcut ceva ca s-o meritaţi sau ca să arătaţi că o vreţi! De fapt, nici măcar nu vă interesează…

Totul se va termina aici! Dar puteţi fi impăcaţi când o să muriţi? Să ştiţi că nu vă iert, să ştiţi că vărs o lacrimă numai pentru că toata viata m-aţi făcut să sufăr?

Credeţi că ne vom întâlni din nou şi va fi atfel? Între mine şi voi nu mai poate fi altfel, nu ştiu ce aţi făcut în alte vieţi cu mine, însă repetaţi, iar eu nu mai pot răbda, nu mai pot avea liniştea ca să retrăiesc din nou o astfel de viaţă. Cred că asta aţi făcut mereu! Iar voi trăiţi ca şi când nu aţi făcut nimic, fără o părere de rău, fără să vă daţi seama că aţi distrus o viață!

Era viaţa mea…

DeeA

 

Tags: , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

  • Frumos scris! Dar sa stii ca orice s-ar intampla viata merge inainte. Si eu am trecut prin multe, insa nu m-am dat batut.
    Daca stai si regreti trecutul nu ajungi nicaieri. :/

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Privacy Preference Center