Cautare
Author: Vlad Popa
Incerc in continuu sa ma obisnuiesc, sa cred ca nu exist. Vreau sa ma conving ca sunt strain intr-o lume rece,lipsita de sentimente. Suferinta, durere, nepasare, respingere, aroganta. Sentimente? Nu! Doar insensibilitate si caractere indiferente.
Un univers ciudat, un echilibru perfect intre divin si profan, un strop de cerneala neagra pe o panza alba, un trandafir negru intre trandafiri albi. Ei se afla acolo. Sunt toti la fel, se comporta la fel, simt la fel, vorbesc la fel. Dar de ce sunt totusi diferiti?
Uit ca exist, uit de ei si de mine, refuz oferta lumii si o dau uitarii. Te caut in lumina, dar nu te gasesc. Poate ca te ascunzi, poate ca esti ascunsa de cineva, poate nu iti este permis sa ma intalnesti. Poate cineva de sus nu ne vrea impreuna, dar daca acel cineva ne incearca iubirea?
Nu stiu cine esti, nu stiu de unde vii… Nici macar nu stiu UNDE esti, dar stiu ca esti acolo. O simt. Suntem prea departe sa ne putem vedea, sa ne putem atinge . Nu sunt diferit, doar lumea mea e schimbatoare fata de a ta, care e monotona.
Se continua momentul exasperant pana innebunesc, fac orice sa evadez, devin si eu o fiara ca cei din jurul meu si ma intreb cum s-a putut intampla asta. Cum am putut deveni unul din ei, cand stiam ca locul meu nu e aici, cand imi doream mai mult si ii condamnam pentru ceea ce sunt.
Solitar, nu am putut lupta. Singuratatea m-a doborat in lupta ei continua de a zdrentui suflete omenesti. Si imi pierd increderea in tot. Credinta nu mai am, s-a stins odata cu moartea sentimentelor. Nu mai exista culori, vad totul doar prafuit si lipsit de vlaga. Sunetele pe care le aud acum sunt doar vajaitul vantului si sufletele oamenilor ce plang .
Dar stai! Plang!? Inseamna ca mai exista sentimente!? Tot ce e posibil. Insa nu poti trece oceanul cu o barca, decat daca te ajuta cineva de sus. E acolo, nu ne-a uitat, insa ne lasa sa ne continuam jocul haotic pe care ni l-am creat si pe care, la un moment dat, ne face chiar placere sa il jucam.
Cu toate ca sunt lipsit de orice umbra de tentatie si dorinta, inca mai vreau. Cand imi aduc aminte ca esti acolo, simt cum se prabuseste peste mine un munte de sperante. Stiu ca vor disparea. Te iubesc, desi nu am certitudinea ca existi. Te ador, desi simt ca ceva e in neregula. Te divinizez, doar pentru ca simt ca esti.
Ma simt ca un inger cazut in pacat, cu aripile taiate, ce inca-si cauta impacarea, ce cauta iertare la portile inchise ale Raiului. Ma simt ca o floare uscata in parul unei fetite, ca un fir de praf pe un nor inexistent.
Te voi cauta mereu pana te voi gasi. Neantul nu e prea intunecat pentru mine, nici lumea cruda nu e prea ascunsa in invelisul ei de agonie. Nimic nu ma poate opri, nici chiar El sau eL.
Cobor in adancul inexistentei mele si realizez ca este imposibil… Dar nu pot sa te dau uitarii… Da-mi un semn, o raza de speranta, un sunet in discordanta, o culoare discrepanta… Cat sa te mai astept? De ce eu?
at 4:04 pm
Indraznesc sa spun ca te inteleg…stiu ce inseamna suferinta.Un suflet atat de sensibil nu poate trece neobservat.Cand te vei astepta mai putin o raza de soare se va ivi in viatza ta…nu-ti pierde sperantza!…
at 9:40 pm
Trebuie sa te contrazic…tu esti trandafirul alb printre cei negri…Tu esti o raza de lumina in intuneric, pentru ca prin curajul pe care il ai spunand ceea ce simti, si acceptand aceste sentimente, te face sa fii diferit de restul…Restul sunt negri, intunecati, tu esti luminos, eu o vad mereu cand ma uit la tine. Tu imi dai mie raza de speranta ca mai exista in lumea asta plina de suferinta, durere, nepasare, respingere si aroganta, suflete care sunt capabile sa fie calde, sa aiba sentimente ca iubirea, intelegere, compasiune…O sa o gasestie pe EA, pe cea pe care o astepti…si daca nu, te va gasi ea pe tine…Ai incredere in vorbele cuiva care e sigura ca iubirea si credinta nu vor muri niciodata…
at 4:09 pm
Esti o pata de culoare intr-o lume cenusie! Nici nu realizezi cat esti de diferit de lumea care a devenit atat de insensibila la frumos…..trebuie sa o gasesti! Trebuie sa va intalniti!
at 8:57 pm
ai rabdare,totul in viata e relativ,trecem de la o stare la alta impinsi de forta vietii,intr-o zi o sa-ti gasesti fericirea dar ai grija pentru ca nimic nu dureaza,totul e relativ
at 9:25 pm
Impresionant!
at 2:54 am
Hai, ca-i buna…!Da’ ce, draga,tie ti se “trezeste spiritu'”la comanda?poate sti altcineva in locul tau ce simti?iubirea vine la comanda cuiva?sau dispare printr-o simpla puscare din degete?
Nu stiu din ce “elita”faci tu parte ,dar mie imi pare ca seamana cu baietii aia veseli din”kkk”de-i spanzurau pe negrii,aia ce au un singur neuron in tartacuta de mai canta si “I ‘m lonely”,oricum daca tot ai simtit nevoia unui “club”,de ce nu ai ales pe cel al “pescarilor amatori”,al “vanatorilor”;”pilangiilor”sau “fustangiilor”,pentru ca tu ai ales,in fond si-n definitiv.Pentru o schimbare de baricade eu iti recomand “clanul oamenilor liberi,creatori si morali”sa vedem daca si dupa aia iti mai ascunde cineva “iubirea”.
at 3:54 pm
Iti multumesc pentru critica, putea fi insa ceva mai constructiv. Tu ai ales sa faci parte din cei care comenteaza ca sa faca “rating” 🙂 Cauta cancan.ro pentru asta.
at 2:27 pm
uneori e atat de greu sa rascolesti printre cuvinte si sa le gasesti pe cele potrivite,pe cele pe care le cauti ca sa redea ceea ce simti,ca fiinta pe de-a-ntregul…imi place cum ti-ai ales cuvintele si cum din ele legi o “poveste”.Felicitari ptr curajul de a scrie si ptr felul in care iti alegi cum sa scrii.Te defineste,probabil,nu te cunosc si nu cunosc un alt om care sa se exprime asa ca tine,insa mi-a facut placere sa-mi rapesc,din multitudine de trairi,cateva clipe sa fiu partasa la trairea ta.Numai bine!
at 2:33 pm
Cointinu post-ul anterior..
Ma intreb si eu cine esti tu? de unde vii? si cum de oameni asa ca tine mai exista pe lumea asta?credeam ca sunt demult apusi?ma minunez sa te regasesc asemeni mie in anumite privinte si totodata nu ma pot abtine sa nu te recitesc…