Timpul…
Author: Angel of Mine
Era atat de tanara, cu ochii inocenti si a crezut ca iubirea invinge orice, timpul a trecut, copiii au venit… viata a trecut… si a privit acum in urma. S-a intrebat ce a avut, ce a primit si ce i-a ramas? Regrete, singuratate… si timpul nimeni nu-l poate da inapoi oticat de mult ar vrea!
Toata viata am asteptat ca tu sa fii fantasma mea, sa-mi impartasesti gandurile, inima si sufletul tau! Si nu pot spune ca asa a fost, ma amgeam ca te schimbi cu timpul, dar nu ai facut-o! Ai devenit tot mai ursuz, mai cretin, de altfel… asa, intr-un cuvant.
Si nu ma simt in siguranta, deci sa discutam despre iubire si disperare; ajuta-ma sa gasesc calea spre tine! Poate te intrebi cum e sa fii lasat afara singur, si-am sa-ti raspund tot eu: nu, nu te vei simti bine!
De ce te joci cu mine, ca si cum ai juca carti? Poate intr-o zi vei intelege… Tot nu pot sa nu ma intreb daca stii cum e sa fii inchis in afara sufletului tau, singur, stiind cat de frig poate sa fie traind intr-o lume fantezista, stiind ca nu ai siguranta… Incepi sa te rogi, incepi sa speri!
Si timpul, timpul… era un timp cand nu aveai control pentru ca maine nu exista si nu conta ce lasai in urma. Continui sa mergi, ca si cum timpul nu se scurge in clepsidra vietii. Escaladezi munti si iti e usor sa iubesti, sa uiti, sa ierti si sa uiti din nou…
Iubirea mea era viata ta… e prea tarziu pentru lucruri nespuse! Nu sunt suparata pe tine, sunt suparata pe mine ca am ascuns adevarul (minciuna), iubirea ta era una falsa, traiai intr-o lume falsa.
Fug, fug acum de tine, nu mai exista dimineti si cantece de dragoste, visele sunt frumoase si mai frumoase in povesti cu zane, dar realitatea este ca m-am saturat si am obosit sa te vad cum asculti vorbe pe care de fapt tu nu le asculti ca sa aprobi ceva ce nici tu nu stiu.
Plutesti intr-o lume fantezista, traiesti intr-o lume de care nici nu-ti pasa, intr-o lume pe care nu vrei s-o cunosti. Pasarea vrea sa zboare, dar ii e imposibil, iar in noptile triste ce trec, vreau sa ating cerul…
Candelele de lacrimi din ochii mei as vrea sa se stinga intr-un cantec! Sa strig, sa urlu, sa-mi gasesc drumul! Sa te uit! Elibereaza-ma, e atat de mult intuneric in sufletul meu, e tot mai greu sa ma ascund, ca oceanul de furtuna, ca luna de soare.
Nu te pot gasi in intuneric? Tu poti? Viata nu-ti face promisiuni, dragostea in schimb te prinde in vraja ei si te intrebi: eu? de ce eu? La final esti debusolata si te intrebi cui apartii. Stii ce doare cel mai mult? Faptul ca am uitat de mine, atat de mult imi pasa ceea ce esti in viata mea, incat am uitat ca exist; sunt umana, nu superwomen!
Sunt eu: plina de viata, vesela, vorbareata! Dar am uitat, am uitat asta, m-am indepartat prea mult de mine, de mine insami, si nu ma mai regasesc in ceea ce sunt azi. Mi-e dor de cea din trecut! Daca as putea te-as sterge cu un burete, sa nu fi existat! Poate era mai bine…
at 4:03 am
parca as vorbi eu,dumnezeule…sincer nu-mi vine sa cred k nu sunt singura care trece prin asa ceva…doar k eu ink nu ma simt pregatita sa fug de acea pers ce m-a facut atat sa sufar
at 2:36 pm
citesc aceste povesti si nu-mi vine sa cred … e drept sunt multe femei care sufera. Ma impresioneaza povestile dar totusi trebuie privita realitatea de la inceput… nu se merita sa te distrugi sufleteste …pentru cine…pentru un barbat.. asta nu.Am o casnicie reusita zic eu, o familie adorabila dar nu as suporta nici o dezamagire din partea lui. Asta e. Sufera doar cine vrea ca cine nu vrea nu sufera. Fruntea sus femeilor, lasati sentimentalismele la o parte ca viata e frumoasa alaturi de oricine