Să nu fi existat în viaţa mea!
Author: Angel of Mine
Era atât de tânără, cu ochi inocenţi, şi a crezut că iubirea învinge orice, timpul a trecut, copii au venit… Viaţa a trecut! A privit acum în urmă şi s-a întrebat cea avut, ce a primit şi ce i-a rămas? Regrete, singuratate şi timpul faptul că timpul nu-l poate da nimeni înapoi oricât de mult ar vrea…
Toata viata am aşteptat ca tu să fii visul meu, să-mi împărtăşeşti gândurile, inima şi sufletul tău. Şi nu, nu pot spune cp aşa a fost! Mă amăgeam că te schimbi cu timpul, dar nu ai facut-o! Ai devenit tot mai ursuz, mai cretin de altfel… asa într-un cuvânt.
Nu mă simt în siguranţă, deci să discutăm despre iubire şi disperare! Ajută-mă să găsesc calea spre tine. Poate te întrebi cum e să fii lăsat afară singur, şi-am să-ţi răspund tot eu. Nu, nu te vei simţi bine! De ce te joci cumine ca şi cum ai juca o partidă de cărţi? Poate într-o zi vei înţelege! Tot nu pot să nu mă întreb dacă ştii cum e să fii închis în afara sufletului tău, singur, ştiind cât de frig poate să fie, trăind într-o lume fantezistă, ştiind că nu ai siguranţă şi începi să te rogi, începi să speri!
Şi timpul, timpul… Era un timp când nu aveai control pentru că mâine nu exista! Nu contează ce laşi în urmă, tu continui să mergi ca şi cum timpul nu se scurge în clepsidra vieţii.
Escaladezi munţi şi îţi e uşor să iubeşti, să uiţi, să ierţi şi să uiţi din nou…
Iubirea mea era viaţa ta! E prea târziu pentru lucruri nespuse! Nu sunt supărată pe tine, sunt supărată pe mine că am asacuns adevărul (minciuna)! Iubirea ta era una falsă, trăiai într-o lume falsă. Fug, fug acum de tine, nu mai există dimineţi şi cântece de dragoste! Visele sunt frumoase şi mai frumoase în poveşti cu zâne, dar realitatea este că m-am săturat şi am obosit să te văd cum asculţi vorbe pe care de fapt nu le asculţi, cum aprobi ceva ce nici tu nu şti. Pluteşti într-o lume fantezistă, trăieşti intr-o lume de care nici nu-ţi pasă, într-o lume pe care nu vrei s-o cunoşti… Şi pasărea vrea să zboare, dar îi e imposibil! În nopţile triste ce trec vreau să ating cerul…
Candelele de lacrimi din ochii mei aş vrea să se stingă într-un cântec, să strig, să urluu! Să-mi gpsesc drumul, să te uit! Eliberează-mă, e atât de mult întuneric în sufletul meu… e tot mai greu să mă ascund… ca oceanul de furtună… ca luna de soare.
Nu te pot găsi în întuneric! Tu poţi?
Viaţa nu-ţi face promisiuni, dragostea în schimb te prinde în vraja ei şi te întrebi: Eu? De ce eu? La final eşti debusolată şi te întrebi cui aparţii! Ştii ce doare cel mai mult? Faptul că am uitat de mine… atât de mult îmi păsa de ceea ce eşti tu în viaţa mea încât am uitat că exist! Sunt umană, nu superwomen, sunt eu, plină de viaţă, veselă, vorbăreaţă… dar am uitat… am uitat asta! M-am îndepărtat prea mult de mine, de mine însumi şi nu mă mai regăsesc în ceea ce sunt azi. Mi-e dor de cea din trecut! Dacă aş putea, oh, dacă aş putea te-aş şterge cu un burete, să nu fi existat în viaţa mea!
