Doar cuvinte… izvorate din iubire… (Cand tot nu e totul)

In Clipe de Viaţă / By Blow.ro / 9 August 2007 / 5 comments

Author: Alexandra Voicu

Au inceput sa se iubeasca demult… atunci cand el pretindea ca stie ce e iubirea, iar ei ii era prea teama s-o descopere. Erau doi copii care se jucau cu frazele… amestecau cuvinte… imbratisau priviri pentru a se cunoaste. Nu-l intelegea usor, uneori deloc. Era pentru ea ca o carte deschisa ale carei pagini se desfasurau sub ochii ei, dar nu le putea pune in ordine.

I

Nu-si daduse seama ca doar uitandu-se in sufletul lui, avea sa-l inteleaga in totalitate. Era ca un explorator tanar cautand o comoara, poate cea mai de pret comoara din lume… iubirea. Cativa ani mai tarziu a reusit s-o gaseasca in ea, dar teama ca a intalnit-o prea devreme l-a facut s-o piarda.

A renuntat fara sa stie ca iubirea aceea care il speria se va intoarce sa-l faca fericit. Si iar au trecut anii… drumurile lor s-au incrucisat din nou si au inceput o frumoasa poveste de dragoste. Pentru ea totul era curat, sincer, simtea ca iubea cu adevarat pentru prima oara si asta o facea fericita.

Si a fost fericita un an, orbita, protejata de niste ochelari ai caror lentile roz s-au spart brusc… Si nu-l vedea decat pe el. Rau. Mincinos. Tradator. Nu suporta gandul ca pe el il iubea atat, ca lui ii oferise un an din copilaria ei. Si de ce i-l furase?

Pentru ce atata fericire daca totul se termina asa? Spera sa se termine. Era doar inceputul unei teribile suferinte. Intotdeauna mai exista durere, obrajii ii erau mereu inundati de lacrimi, iar zambetul aparut rarori, disparea ca si cand nu s-ar fi format vreodata.

Pe langa toate acestea, mai exista iubire si nimic nu era mai rau de atat. Cu cat amintirile ii nimiceau mai mult sufletul, cu atat il iubea mai mult. Ar fi vrut sa transforme sentimentul acela intr-o ura imensa si desi isi repeta singura ca il uraste ajungea sa-si puna intrebarea finala : «Cum sa-l urasc cand il iubesc atat?».

Si plangea iar… Nu putea sa se linisteasca altfel si orice cuvant urat despre el o durea mai tare acum ca erau despartiti. Incet, incet, a inceput sa mearga cu pasi marunti spre drumul ei obisnuit, iar cand l-a intalnit a stiut ca trebuie sa mearga inainte. Pentru ea, pentru cei care o iubeau si poate pentru el.

Un «el» orgolios si orb. Il iubise cu tot orgoliul care il caracteriza si care pana la urma a distrus tot. Prin fapte, cuvinte, care ei ii incatusau mintea si sufletul, a sters tot. Dar oare isi dorise asta cu adevarat? Oare tot inseamna chiar totul? Avea sa ramana ceva…

II

De ce l-a iertat? Nici ea nu stia de ce. Si inceputul era asa de bizar; ii era teama de el, cum lui ii fusese candva teama de iubirea ei. Pentru ca parea un alt „el”, iar ea nu voia sa creada ca schimbarea lui e posibila. I-a demonstrat, incet, ca nimic nu poate sta in calea unei mari iubiri, ca schimbarile in bine exista si se dezvolta, din dragoste.

Si sentimentele au explodat din nou, de parca le tinusera stranse intr-o cutie cu lacat, iar legatura dintre ei il rupsese din nou… din nou… dar pentru ultima oara. In trecut era convinsa ca iubea cu adevarat si ca era fericita. Acum nu mai vrea sa numeasca in vreun fel starea si sentimentele ei.

Ca il iubeste e clar, dar isi doreste sa creeze un alt termen al iubirii lor. Pentru ca ei nu se iubesc ca altii, poate nici mai mult, nici mai putin, dar altfel. Si nici nu sunt mai fericiti, nici mai putin fericiti ca altii, sunt doar ei. Impreuna. Si impreuna vor ramane mereu pentru a mentine speciala adolescenta lor.

Cand altii traiesc ca simpli elevi, monoton de altfel, ei se au unul pe celalalt. Si poate ca asta e cel mai frumos lucru din toata nebunia asta numita viata de liceu. Se zice ca doar cu seriozitate poti reusi in viata. De ce atata seriozitate cand doar dulcea nebunie ne duce spre inalt?

Curajul de a gusta din micile trairi ale vietii… Ei sunt nebuni, traiesc cu euforie momentele cand se elibereaza de tot, alearga si se imbratiseaza pe strazi. Si ce? Doar se iubesc. Se zice ca viata e grea. Da. Pentru ca oamenii nu se iubesc suficient de mult. Se zice ca e greu sa fii cu adevarat fericit. Cand nu iubesti.

Ei s-au iubit mereu… se vor iubi mult timp de acum incolo… Si regasindu-ma ca simplu constituent al acestei iubiri… imi place sa cred ca o sa vina ziua cand o sa scriu o noua poveste… alcatuita din aceleasi cuvinte izvorate din dragoste si care sa se deschida cu acest final: „Si se iubesc de-atunci…”

Te regasesti?

Tags: asternut, liceu