Sa pierzi totul

Author: DeeA

Sa pierzi totul intr-un timp foarte scurt… E imens de greu de suportat si cred ca nu mai poti fi normal dupa aceea.

Unii dintre noi nu sunt facuti sa piarda si totusi, cu totii pierdem la un moment dat, cateodata chiar si pe noi insine.

De asta ne e greu sa mai credem in ceva, mai ales cand ne dam seama ca orice am face putem pierde totul intr-o clipa.

Cat poate indura un om, cat de tare poti sa fii? Ai un suflet, ai o inima, simti ceva chiar daca vrei sa nu mai simti nimic, undeva, adanc, in fiinta ta, simti. E greu de spus.

Nu credeam ca toate pierderile pot surveni atat de repede si nici faptul ca ultimele clipe frumoase vor fi alungate cu un simplu „La revedere“!

Se presupune ca oricine are sentimente, ca poti lasa de la tine si sa treci cu vederea anumite lucruri. Da, era o presupune, nefondata, se pare.

Un om care mai simte ceva in ziua de azi pare un ciudat in lumea asta mare unde nu mai exista nimic, iti e teama sa mai oferi ceva, cu toate ca nu ai cui.

Intr-adevar, e greu sa treci peste o despartire pe care n-o vrei, mai ales cand nu exista o vina a vreunuia dintre parteneri. In fond tot sistemul actual e o tampenie care strica tot ce poate exista intre doi oameni, e atat de dur, atat de fragil totodata, incat strica si cea mai mica urma de prietenie.

O face sa dispara, sa nu mai existe, si totul pentru un sistem in care, de fapt, nu vrei sa fii, un sistem care nu are legatura cu tine si cu ce simti.

Nu credeam ca sfarsitul poate sa doara atat de mult, oricum e prea repede dupa o alta pierdere, e prea mult pentru un singur om si e prea mult ca sa mai poti ramane om in continuare.

 

Tags: , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.