Femeia fara nume
Author:Geo Dinescu
Intr-o lume nebuna, intr-o tara uitata, intr-o dupa-amiaza suficient de calduroasa incat un tricou cu maneci scurte ridica cele mai mari probleme, intr-un oras in care parca nu fusese niciodata iarna, sau macar ploaie, intr-o garsoniera parasita, intr-o baie in care nu intrase vreodata lumina, intr-o cada de fonta cu smaltul sarit, plina de apa cenusie cu rugina in care nu se putea face spuma, statea cea mai frumoasa fata din lume.
Parul lung si blond era pe jumatate ud, iar ochii mari si albastri nu-i tinea deschisi decat in timpul in care-si mai aprindea o tigara. Statea de cateva ore in apa si daca nu fuma, ai fi zis ca-i moarta. Apa ii incretise pielea rozalie si acest lucru ii dadea mult mai mult farmec decat oricarei alte femei. Era constienta de frumusetea ei si de aceea nu invatase niciodata nimic; de fiecare data obtinea diverse lucruri numai pe baza chipului ei minunat si trupului care oferea placere tuturor.
Nu vorbea decat foarte rar si doar atunci cand era neaparat nevoie; singura limba pe care o stapanea pe deplin era una foarte comuna si pe care o inteleg toti, indiferent de tara, pregatire, religie: zambetul. Atunci cand nu intelegea ceva, zambea si i se mai explica inca o data; se spune ca are buzele fermecate. Este celebra pentru frumusetea ei si nimeni nu-i critica stilul de viata. Niciodata nu a fost la scoala, nu stie sa scrie, sa citeasca, nu a muncit nici macar o secunda si nu poarta bijuterii.
Femeile o invidiaza si se tem de ea pentru ca barbatii lor doresc sa ajunga macar o singura data in patul acestei fiinte care nici macar nume nu are. Tocmai de aceea fiecare stia cate o poveste despre care jura ca ar fi adevarata astfel incat, frumoasa fata era in acelasi timp: straina, orfana, cu parinti bogati, copil din flori, pocaita, atee, vrajitoare, calugarita, curva; se mai zvonise ca are 13 ani, dar si ca este nemuritoare si ca nu imbatraneste niciodata. De fiecare data cand cineva o intreba ceva personal, fata zambea, isi trecea mana prin par si pasea mai departe multumita ca a mai facut un om fericit. Intr-adevar, toti se plecau raspunsului si se mandreau cu onoarea ce le era aratata.
Frumoasa fata raspandea in aer numai dragoste. Nimeni nu si-a dat seama ca ea nu dadea niciodata vreun raspuns, ceea ce era minunat pentru ca fiecare-si putea alege varianta satisfacatoare – pacat ca era transmisa mai departe in mod eronat.
In aceasta dupa-amiaza de vara, fata era obosita de lume si de zambete si se odihnea in cada plina cu apa rece sperand ca racoarea ii va ingheta definitiv buzele si inima. Nu reusea sa doarma, poate ca asa i-ar fi fost mai usor; un somn ar fi dus-o departe, tocmai acolo unde inima ei ar fi reusit sa cunoasca dragostea sau macar sa inteleaga lucrul acesta dupa care alearga o planeta intreaga. Trupul ei perfect oferise placeri de neimaginat tuturor barbatilor care o privisera macar o data, dar numai in imaginatia lor si, cum totul era perfect, acestia simteau imediat nevoia sa-i trimita flori, bomboane de ciocolata sau bijuterii. Arunca bijuteriile.
Asadar, astepta linistita moartea. Trupul gol si ud capata acum o stralucire aparte, ireala. Pielea i se albise atat de mult, ca ar fi orbit orice individ care i-ar fi aruncat o privire doar. Apa devenise la inceput un gri inchis in comparatie cu acest corp de diamant, apoi complet neagra, si din ce in ce mai neagra pana a disparut si a ramas acest unic trup ce a inceput incet-incet sa-si recapete culoarea si stralucirea omeneasca.
Trezindu-se ca dintr-un vis pe care nu si-l amintea, dar ii lasase o senzatie stranie, cea mai frumoasa fata de pe pamant a imbracat o rochie si s-a asezat pentru prima data in fata oglinzii, incepand sa-si piaptane parul cu degetele-i lungi si osoase. A zambit si atunci a simtit o mica lovitura in piept. Cu o miscare rapida si-a dezgolit sanii si a cautat cu buricele degetelor bataile rapide si neregulate; nu stia ce se intampla dar o nelinistea existenta unui sentiment strain. Incerca sa-si amintesca cine este si ce a facut pana acum, dar in mintea ei era un gol urias pe care nu-l putea umple decat cu zambetul pe care-l zarise in oglinda.
Asemenea unui copil mic a inceput sa-si descopere corpul, marea senzatie ramanand degetele de la picioare pe care dealtfel, a incercat sa le guste. In aceasta clipa a scos si primul sunet, un fel de chitait a fost, dar au urmat si altele, din ce in ce mai caraghioase si ciudate, care s-au terminat intr-un ras puternic, necontrolat. Din copilul inocent devenise brusc o femeie salbatica, pasionala; trupul ei nu mai emana puritate si blandete ci o sexualitate nebuna care ar fi scos din minti orice fiinta, pamanteana ori nu.
Cu fiecare pas, spatele femeii se incorda asemenea unei pantere care nu cunoscuse nimic in afara de salbaticie. Devenise perfectiunea omeneasca, o inundatie de necunoscut si straniu, o nebunie curata ce nu avea sa se potoleasca atata timp cat sufletul femeii ramanea curat, iar flacara din inima ii va arde continuu.
Nascuta pentru a darui dragoste ar fi putut iubi din oricare colt al lumii numai barbatul care ii fusese predestinat. In scurt timp devenise una din milioanele de femei care erau credincioase unui singur om si era fericita ca armonia din sufletul ei era sora cu cea din cuplu. In noua viata a celei mai frumoase fete din lume se deschisese o poarta care facea loc necunoscutului; fiecare secunda trecuta era o noua implinire si continua sa urmeze acest drum plin de neprevazut alaturi de barbatul ei, un om obisnuit care nu era nici frumos, dar nici urat.
Insa era cel ales pentru ca era desprins dintr-o poveste parca. Dragostea dintre cei doi era reala, deoarece golul acela din stomac nici nu urcase in cap, si astfel nu ajunsesera sa-si judece relatia, nici nu coborase mai jos de pantece. Paseau alaturi tinandu-se de mana si nu se gandeau la nimic. Nici nu era nevoie, totul era concentrat asupra lor, dar ei nu vedeau asta. De fapt, nu se puteau vedea decat unul pe celalalt. Daca ar fi murit in acea secunda, pricina ar fi fost dragostea… pentru ca nimic altceva nu mai exista.
Asa avea sa decurga toata viata lor daca nu intervenea cuvantul, caci, la un moment dat au simtit amandoi nevoia sa-si spuna lucruri, sa se scuze si sa dea explicatii. Nici nu si-au dat seama ca reprosurile incepusera sa curga, iar vocile erau din ce in ce mai ridicate si brusc nu mai aveau chiar atat de multe in comun. In scurt timp si-au desprins mainile mergand totusi alaturi, dar gesticuland mult. Uneori se mai imbratisau si se sarutau, dar asta nu dura mult pentru ca nu mai exista pasiunea.
Ea nu il mai suporta pentru ca incepuse sa-i vada toate defectele: nu-i mai putea asculta rasul, nu-i mai putea saruta buzele, trupul lui era de neprivit, ochii lui incepusera sa tinteasca alte femei – care nu erau nici macar frumoase, iar urechile nu mai erau capabile s-o auda atunci cand ii vorbea ori il implora. Lacrimile erau ceva necunoscut pentru frumoasa care intre timp primise numele de nevasta, pana in momentul in care cararea s-a bifurcat, iar barbatul ei a ales sa-si continue calatoria pe celalalt drum alaturi de alta femeie.
Au curs multe lacrimi din ochii femeii parasite, lacrimi transparente si fierbinti care-i faceau obrajii rosii si-i umflau trupul. Apoi au inceput sa curga lacrimi albe si caldute, astfel incat corpul revenise la temperatura normala, dar creierul luase si el aceeasi culoare si nu mai putea judeca. Apoi lacrimile au luat culoarea cerului iar minunatele-i buze carnoase au inceput sa se increteasca accentuandu-i cearcanele obosite.
In momentul in care lacrimile au devenit albastre, mai albastre decat ochii, femeia, care nu mai era de multa vreme frumoasa, ajunsese deja in fata garsonierei si-si cauta cheile injurand. Intr-un final a reusit sa intre. Si-a aruncat geanta pe un scaun, hainele pe jos apoi si-a aprins o tigara, a inceput sa tuseasca foarte zgomotos, a scuipat de doua ori, s-a privit in oglinda si a stat. A stat acolo pana cand tigara i-a ars degetele.
In acest timp nu a vazut decat o femeie slaba, uscata si vinetie, cu fata plina de niste riduri ce semanau mai degraba cu niste serpi, iar ochii, ochii ei minunati care demult duceau la dementa orice barbat aveau acum o culoare cenusie, la fel ca apa din cada din baie care nu putea face spuma. Femeia a dat din umeri a neputinta, s-a bagat in pat acoperindu-se cu o patura mancata de molii si a murit.
at 4:52 pm
ba….trezitiva la viatza….