Blestem pe drumuri de munte
Author:Angela Draghici
Intr-o toamna, demult, prin anul 1971, mai precis intr-o miercuri, de 8 septembrie, am plecat cu prietenii spre Sinaia, hotarati sa parcurgem traselele din Muntii Bucegi cu rucsacul in spate.
Am urcat pana la cota 2000 pentru a cobori apoi spre Valea Ialomicioarei, cu gandul de a ne opri la cabana Pestera.
Surpriza! Nu aveau locuri.
Nu ne statea in obisnuinta sa injuram, nici atat sa blestemam, dar dupa o zi de mers prin caldura am reusit sa strecor printre dinti un singur blestem: „Sa va arda focul!“.
Calugarii de la Schitul Ialomicioarei, care inca mai exista acolo, au fost atat de binevoitori incat ne-au oferit o camera. Intr-adevar, ne-am spalat la rau, cu apa rece… dar cand esti tanar totul este frumos.
Am petrecut cateva zile minunate acolo, am vazut Pestera Ialomicioara (de unde izvoraste Ialomita), am ajuns pana in Cheile Tatarului, la Zanoage, la Padina, la Bulboci. Zile minunate, amintiri extraordinare…
Am ramas surprinsi cand, duminica, la micul dejun, un calugar ne-a anuntat ca a luat foc cabana Pestera. Am amutit… Am plecat totusi spre cabana care ardea ca o torta uriasa din cauza unei simple scantei de la bucatarie si a acoperisului de sindrila.
M-am simtit extrem de vinovata pentru ca am rostit acel blestem la suparare, un blestem care din intamplare s-a realizat si, culmea, exact pe 13 septembrie, de ziua pompierilor.
Dureros era faptul ca incendiul nu putea fi stins din cauza lipsei de apa, insa turistii au salvat tot ce se putea, aruncand lucrurile pe geam…
A doua zi, cand totul era scrum, au ajuns si pompierii din Targoviste. Era normal, doar nu se puteau deranja tocmai de ziua lor!!!
Am pornit din nou la drum, purtand umbra vinovatiei, pe un alt traseu superb: Brana Caprelor – Cruce, pe o vreme splendida si admirand peisajul extraordinar pana la cabana Caraiman.
Avand inca sentimentul vinovatiei, mi s-a parut ciudat ca atunci cand coboram destul de incordata spre Busteni, pe Jepii Mici, sa intalnim un tanar imbracat numai in pantaloni scurti, purtand in spate un rucsac imens si care, dupa salutul de rigoare, ne intreaba gafaind in graba sa spre o poveste inedita: „Mai arde???“.
Am ramas cu gura cascata, nereusind sa-i spunem decat ca a intarziat si ca ineditul pe care-l cauta se transformase in cenusa…
Peste multi ani ne-am indreptat din nou spre acele meleaguri superbe, insa in locul cabanei arse exista acum un hotel cu multe etaje care nu se potrivea deloc cu peisajul…
Nu mai avea nici un farmec…
Mai mult decat atat, nici de data aceasta nu ne-am putut opri acolo, hotelul fiind in renovare. Si ne-am amintit de blestem…
at 9:58 pm
Formidabil!!!!
Eu nu prea cred in coincidente, mai ales cand ele depasesc o anumita limita. Una este sa ajungi in statie cand vine autobuzul si cu totul altceva cand se intampla ceva ca in cazul de fata. Asta nu inseamna ca ai putut creea singura acest incident ci ca “urarea” ta s-a adaugat la f.f. multe si atunci… s-a umplut paharul.
at 9:59 pm
Formidabil!!!!
Eu nu prea cred in coincidente, mai ales cand ele depasesc o anumita limita. Una este sa ajungi in statie cand vine autobuzul si cu totul altceva cand se intampla ceva ca in cazul de fata. Asta nu inseamna ca ai putut creea singura acest incident ci ca “urarea” ta s-a adaugat la f.f. multe si atunci… s-a umplut paharul.
at 10:00 pm
Formidabil!!!!
Eu nu prea cred in coincidente, mai ales cand ele depasesc o anumita limita. Una este sa ajungi in statie cand vine autobuzul si cu totul altceva cand se intampla ceva ca in cazul de fata. Asta nu inseamna ca ai putut creea singura acest incident ci ca “urarea” ta s-a adaugat la f.f. multe si atunci… s-a umplut paharul.