Marturie pe lumina!
Author: Tia
Noaptea tarziu!… Eu cu el si el langa mine… ii simt respiratia si incep sa ador ceea ce odata ma tulbura numai gandul la… el. Ma cuprinde un sentiment de frica superficiala, teama de lipsa de autocontrol. Sa decad oare in gustul amarui al aromei de tei care a incheiat ciclul „Povestea lui si a ei“?
Pleaca si fiecare miscare care o face… aduce cu ea adierea pielii lui catifelate si masculinitatea din respiratie…
Nu si nu si nu spunem amandoi… el e inca departe de ceea ce era el odata prea aproape.
S-a intamplat ceva… dintr-o data… si… mangaierile lui iar imi cutremura corpul…
„Chiar daca toata lumea e intre voi… chiar daca el nu e vinovat… cel mult te-a iubit…
Chiar daca numai crede… chiar daca o mai vezi trecand… la brat cu sotul ei ce mult te-a iubit…”.
Tarziu…
Puterea cuvantului suprima multe din celelalte forte exterioare noua. Nu cred ca exista forta naucitoare mai mare decat 2 consoane langa 2 vocale carora li se alatura si o intonatie grava sau demna de dispret… Adresa catre interlocutor.
De ce totul e atat de complicat? De ce toti suntem subtili in situatii limita? De ce nu zburam atunci cand ne poarta vantul?
……
Absorb culoarea echinoctiului de toamna intarziat iar corpul meu tresare suspinand dupa o picatura rece de ploaie de vara.
Imi adancesc ochii in visuri de noapte si refuz diminetile sa accept realitatea.
…………………….
Acum tind sa lupt pentru ceea am pierdut sa castig. Desi constientizez ca nu exista nici o creanta pozitiva ma adancesc pe zi ce trece mai mult si mai salbatic…
Acum imi doresc sa lupt pentru prioritatile mele…
O lume in care ne iubim si tu ma tii, ma mai vrei, iar eu te privesc si nu imi ajunge, te simt si nu ma satur, te am si te mai vreau. Eu sunt o fereastra deschisa pentru Zobrul visurilor noastre, te iubesc pana la doamne doamne si inapoi si de un infinit de ori.
O lume umbrita de stari patologice, lipsita de creante. Ma simt indusa in erori lipsite de vis, si de visuri. Ma simt adulmecata de minciuni si conglomeratii de ganduri intunecate. Ma vad si ma ating, ma las vazuta si atinsa intr-o lume umbrita de stari patologice.
Uneori ma gandesc unde am sa ajung din toata lupta… o singura forta si o singura inima.
De ce trebuie sa ma simt uneori parasita si… singura si… deslusita… dezvaluita intr-un simplu decor al noptilor destainuindu-le al meu vis, a mea dorinta… ale mele lacrimi…
at 5:10 pm
Nu stiu ce e cu mine..In ultima vreme ma simt asa de singura..nu am chef de nimic si parca nu mai am nici o speranta cu toate ca se spune ca speranta moare ultima..ei bine acea ultima speranta e pe cale sa se duca si nu ma mai recunosc deloc..eu nu eram asa, eu eram o fire vesela indiferent de situatie treceam peste mai repede sau mai greu, dar treceam. Inainte eram foarte optimista, aveam o stare pozitiva, vorbele mele erau :”o sa fie bine” si zambeam plina de speranta.. Nu mai inteleg, nu ma mai inteleg..nu ma recunosc..
at 5:12 pm
Poate ca e din cauza ca am fost dezamagita de atatea ori de persoane de la care nu ma asteptam. Am avut o copilarie grea dar asta m-a facut mai puternica..oricum sper ca aceasta stare , perioada asta apasatoare sa fie una trecatoare si sa iasa soarele si pe strada mea intr-o buna zi