Retrospectiva
Author: Gratiela Asaftei
Intotdeauna in viata m-am simtit ca intr-un desert, in care am cautat cu disperare oaze in care sa-mi potolesc setea de viata. Cand credeam ca ma apropii, ca ajung la o astfel de oaza, mi-am dat seama de fiecare data ca nu este decat o fata morgana.
Legendele spun ca nimic nu e trainic fara sacrificiu. Poate ghidandu-ma dupa asta, ti-am asternut la picioare ofranda sufletului meu… zadarnic gest…
Acum, dupa atata timp, consider asta atat de umilitor, poate si unde imi amintesc cuvintele unui scriitor drag mie care spunea ca „barbatul datorita eului asa zis superior, se da dragostei cu prudenta, pastrand rezerve pentru sine, de aceea isi pastreaza macar partial echilibrul. Pe cand noi femeile cand iubim ne dam integral mistuindu-ne in asa fel incat nu ne ramane decat umbra celor ce am fost“.
Si toate astea ma determina sa concluzionez ca pe cat de nobil si inaltator pare a fi acest sentiment – dragostea – pe atat de distructiv se dovedeste a fi in majoritatea cazurilor.
Deci in ce consta superioritatea barbatilor? In faptul ca nu au puterea de sacrificiu a femeilor, in intransigenta de neclintit prin care isi impun regulile, incercand sa evidentieze asa zisele principii de viata, folosindu-se efectiv de femei doar atata timp cat le este lor bine?
Pana la urma cui se cuvine acest atribut al superioritatii, in favoarea cui se inclina balanta?… A josniciei barbatilor sau a umilintei indurate cu stoicism de femei?! Carei dintre aceste „tabere“ i se poate ridica pe plan spiritual un piedestal mai inalt?! Cine oare poate privi cu obiectivitate si neutralitate aceste doua genuri – masculin si feminin?!
Imi permit sa remarc ca a fost impropriu denumita femeia, ca fiind sexul slab, atata timp cat cat poate duce poverile maternitatii, daruirii totale si neconditionate inca de la inceput si de cele mai multe ori a fidelitatii. Si apropo de fidelitate, care este sinonimul masculin al Penelopei?
