La SANADOR, pacienţii cu afecţiuni arteriale pot fi trataţi prin tehnici endovasculare

tratamente cardiologice vasculare SanadorPacienţii cu afecţiuni arteriale pot fi trataţi cu ajutorul tehnicilor endovasculare în cadrul Spitalul Clinic Sanador, cu ajutorul angiografului de ultimă generaţie Philips Azurion 7, unic în România în acest moment. Platforma medicală a fost instalată în cadrul laboratorului de angiografie şi cateterism cardiac al spitalului, în urma unei investiţii de 1 milion de euro.

Philips Azurion este cea mai recentă inovație dedicată intervențiilor ghidate imagistic și oferă o calitate înaltă a imaginilor, cu doze minime de radiații, atât pentru pacient cât și pentru personalul medical. Angiograful Azurion 7 face parte din cea mai nouă și performantă generație de echipamente medicale Philips, iar pentru dezvoltarea sa, compania a lucrat intens cu spitale din întreaga lume, timp de mai mulți ani. Până în prezent, în cadrul Spitalului Clinic Sanador au fost efectuate peste 200 de intervenții medicale cu noul angiograf.

“Pe măsură ce tehnologia medicală avansează este necesar să ne actualizăm în permanenţă echipamentele medicale, astfel încât pacienţii noştri să beneficieze de tratamente mai eficiente şi o recuperare mai uşoară. Dotarea spitalului cu angiograful Philips Azurion 7 ne permite să acordăm pacienţilor din România soluţii terapeutice la cele mai înalte standarde, pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să se adreseze spitalelor din străinătate. Practic, putem efectua la Sanador orice tip de procedură care se realizează în centrele de renume din vestul Europei. În prezent, suntem singurul spital din România dotat cu acest echipament de ultimă generaţie” a declarat dr. Doris Andronescu, Director General Sanador.

Philips Azurion 7 permite evaluarea arterelor din întregul organism (începând cu cele cerebrale, coronare, până la arterele membrelor inferioare) și tratarea întregii game de afecțiuni arteriale, atât la nivelul cordului, cât și în afara sferei cardiace – afecțiuni la nivelul vaselor periferice și cerebrale. Datorită calității înalte a imaginii, medicii pot vizualiza întreaga hartă vasculară a zonei dorite utilizând o doză minimă de substanță de contrast.

Echipamentul este deservit de un software ultraperformant care efectuează reconstrucția tridimensională a imaginilor, beneficiu care contribuie la evaluarea corectă a leziunilor, creșterea siguranței procedurii și reducerea timpului operator. Calitatea superioară a imaginii împreună cu opțiunea de reevaluare tridimensională oferă medicului posibilitatea de a vizualiza și diagnostica inclusiv afecțiunile vaselor greu vizibile în anumite conjuncturi (cum ar fi în cazul pacienților supraponderali). Cu noua tehnologie, afecțiunile vasculare pot fi tratate mult mai eficient, iar recuperarea pacienţilor are loc mult mai rapid.

“Noi, la Philips, considerăm că există mereu un mod de a face viața mai bună, fie că ne referim la pacienți, fie la medici. În acest sens, Azurion reprezintă pentru Philips transpunerea în tehnologie a abordării noastre în domeniul sănătății și anume, inovație dezvoltată cu scopul de a îmbunătăți viața oamenilor. Așadar, suntem încântați de faptul că Sanador, unul dintre cele mai importante spitale clinice private din România, a văzut în Philips un partener pentru performanță și pentru servicii medicale de calitate. Astfel, la mai puțin de un an de la lansarea globală a Azurion, pacienții din România au acces la cea mai nouă platformă pentru terapii minim-invazive ghidate imagistic,” a transmis Șerban Isopescu, General Manager al diviziei Health Systems pentru Philips în regiunea Sud-Estul Europei.

Angiograful este instalat în cadrul laboratorului de angiografie și cateterism cardiac al Spitalului Clinic Sanador, dotat la cel mai ridicat nivel și având grad de asepsie înalt, ceea ce permite efectuarea intervenţiilor endovasculare în aceleaşi condiţii de sterilitate ca în blocul operator, combinând tehnicile intervenționale cu cele chirurgicale şi reunind ambele echipe de medici, cardiologi intervenţionişti şi chirurgi cardiovasculari, pentru intervențiile hibride. Laboratorul de angiografie și cateterism beneficiază de un sistem de ventilație cu presiune pozitivă care oferă avantaje multiple: aspiră ionii generați în timpul procedurilor, reducând suplimentar expunerea la radiații a medicului și a pacientului și crește siguranța procedurii.

Printre afecţiunile care pot fi evaluate şi tratate cu ajutorul angiografului Philips Azurion 7 se numără: bolile coronariene (angină pectorală, infarct miocardic acut sau recent), valvulopatiile (stenoză aortică, regurgitare mitrală), suferinţele vasculare aortice (anevrism de aortă, disecţie de aortă), bolile vasculare severe la nivelul sistemului circulator cerebral (accidente vasculare cerebrale, malformaţii arteriovenoase, anevrisme cerebrale), aritmiile cardiace (cum ar fi fibrilaţie atrială, flutter atrial şi multe altele) şi arteriopatiile periferice.

Alte grupe de pacienţi care pot beneficia de avantajele acestei platforme medicale avansatesunt reprezentate de pacienţii cu tumori maligne cu metastază la nivel hepatic şi cei cu angiodisplazie, care necesită embolizări arteriale digestive în vederea opririi hemoragiilor digestive.

Despre SANADOR:
Înfiinţat în anul 2001, SANADOR a cunoscut o dezvoltare continuă, în prezent deţinând cel mai mare spital clinic privat din ţară, mai multe clinici și laboratoare de analize medicale. Cu o suprafaţă totală de 23.000 de mp şi o capacitate de 402 de paturi, Spitalul Clinic Sanador este singurul spital privat care asigură toate specialităţile medicale şi chirurgicale, compartiment de primiri urgenţe (adulţi și copii), 17 linii de gardă 24/24, flotă proprie de ambulanţe, ambulator şi imagistică medicală de top.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Privacy Preference Center