Top 5 alimente sănătoase care ne pătează dinţii

detartraj airflow Andra CusturaDinţii îşi pierd nuanţa de alb natural odată cu trecerea timpului şi din cauza alimentelor pe care le consumăm.

Există câteva alimente care deşi sunt sănătoase şi recomandate de nutritonisti, afectează culoarea naturală a dinţilor noştri, lăsând pete greu de curăţat. Dinţii se îngălbenesc din cauza substanţelor pe care acestea le conţin, care colorează şi deteriorează smaltul.

„Smaltul este substanţa prin care transpare culoarea dentinei, al doilea strat al dintelui, cel care ne dă de fapt culoarea. Prin detartraj, periaj şi air-flow ne putem menţine albul natural al dinţilor” ne-a explicat dr. Hazaparu Anca, medic stomatolog la cabinetul Andra Smile.

Toamna este sezonul în care tindem să consumăm cele mai multe alimente care ne pătează dinţii: vinuri, băuturi calde şi colorate, legume.

Specialiştii de la ANDRA Smile ne-au povestit despre alimentele care pătează şi despre cum putem preveni şi soluțion problema dinţilor galbeni, astfel încât să nu renunţăm să mâncăm ceea ce ne place.

1. Vinul roşu
Vinul roşu conţine antioxidanţi şi alte substanţe, cum ar fi resveratrolul, excelent pentru sănătatea inimii, îmbătrânirea precoce, prevenţia cancerului şi a altor boli cronice. Cu toatea cestea, consumat în cantităţi mai mari, vinul roşu poate schimba culoarea naturală a dinţilor, albul devenind gălbui.

„Indiferent de alimentele consumate, este indicat să faceţi o igienizare dentară profesională o dată la maxim 5-6 luni, mai ales în perioada de toamnă când dinţii sunt supuşi unor factori nocivi, cum sunt compuşii din vinul roşu şi din alte alimente care colorează”, ne-a spus dr. Andra Custură.

2. Mustul
Băutura dulce și aromată are o consistență şi culoarea intense care o face dăunătoare sănătăţii dentare.

3. Sfecla roşie
Oricine a mâncat vreodată sfeclă ştie cât de puternică este culoarea sa. Aceasta poate produce pete pe dinţi, mai ales atunci când este consumată sub formă de suc. Sfecla este foarte sănătosă pentru organism şi recomandată de experţii în domeniul sănătăţii. Ca să nu o scoatem din alimentaţie, putem urma sfatul medicilor de la Andra Smile: „În cazul în care obişnuiţi să consumaţi acest aliment, vă sugerăm să vă spalați dinții temeinic, dar mai ales să optaţi pentru un periaj dentar însoţit de air-flow pentru că dinţii să-şi păstreze culoarea şi să nu rămână cu pete”.

4. Sosul de roşii
Sosul de roşii este delicios în spaghete, tocănite sau alte feluri de mâncare, însă poate transforma culoarea dinţilor din alb în galben. Conţinutul ridicat de acid din sosul de roşii, poate provoacă deteriorarea smaltului, ducând la îngălbenirea dinţilor.

5. Ceaiul
Mulţi oameni cred că ceaiul provoacă mai puţine pete pe dinţi decât cafeaua, însă unele tipuri de ceai sunt atât de concentrate încât pot îngălbeni dinţii cu uşurinţă.

Explicaţia este simplă: ceaiul conţine o substanţă numită tanin, care cauzează petele de pe dinţi.

Cu toate acestea, majoritatea ceaiurilor aduc numeroase beneficii pentru sănătate, motiv pentru care nu trebuie să întrerupeţi consumul lor din cauza colorării. Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face, în acest caz, este alegerea ceaiurilor mai deschise la culoare şi o igienă dentară corespunzătoare.

Pentru a avea dinţi albi, fără să renunţaţi la alimentele care vă plac, soluţia este igienizarea profesională.

„Igienizarea dentară profesională presupune detartraj – previne şi tratează problemele cu ţesuturile de susţinere ale dinţilor şi structura dentară, periaj profesional – previne afecţiunile dentoparodontale, şi airflow – înlătură petele şi tartrul, prin acţiunea jetului de aer, combinat cu apă şi pulbere de bicarbonat de sodiu”, ne-a explicat medicul dr. Monica Bratu.

 

Tags: , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2015 Blow.ro. All Rights Reserved.