ScoliCamp 2017 – proiect inovativ pentru tratamentul multidisciplinar al scoliozei

scoliozaOrtoProfil România, producător şi distribuitor naţional de dispozitive medicale, alături de Terapie pentru Mişcare, centru de fizioterapie din Bucureşti, organizează în perioada 6 – 12 august 2017, la Târgu Mureş, cea de-a II-a ediţie a Taberei de Scolioză – ScoliCamp – prima tabără de acest tip din România. Înglobând un concept inovativ şi unic, tabăra abordează integrativ problema scoliozei la copii şi adolescenţi printr-un program complex, ce cuprinde terapii moderne în managementul scoliozei, consiliere psihologică, integrare şi acceptare socială.

“Corsetul nu este dușmanul adolescenței, ci este un prieten care o ajută. Printr-un tratament corespunzător, într-o perioadă variabilă de până la 5-6 ani, adolescentele se pot însănătoși. Colegii mei, care lucrează zilnic în tratamentul acestei afecțiuni, au observat că aceste tinere sunt de multe ori discriminate și tratate cu răutate de către colegii de la școală. De asemenea, deseori, profesorii și părinții le sfatuiesc să nu facă sport, să se menajeze, fără să știe că, de fapt, activitatea sportivă este chiar recomandată. Tocmai de aceea, în tabără, participantele au înotat în lacul Ursu de la Sovata, s-au plimbat în salina de la Praid și au jucat baschet. Întreaga societate are o răspundere mare față de acești copii. Trebuie să-i ajutăm să se integreze, să nu aibă rețineri, să-și dea seama că sunt egali copiilor care nu au această afecțiune. Avem responsabilitatea să îi ajutăm atât pe ei, cât și pe părinții lor, și, consecvent principiilor noastre, organizăm aceste tabere care ne dorim să devină treptat un ajutor pentru copii, pentru comunitățile locale din care fac parte, pentru ca ei să se poată însănătoși cât mai repede” a declarat György Frunda, Președintele OrtoProfil România, în cadrul conferinței de presă desfășurată joi, 10 august, la Târgu Mureș.

În acest context, Președintele OrtoProfil s-a adresat și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate privind interzicerea corsetelor standard, nepersonalizate: “Fac apel la cei care adoptă normele la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate ca aceste corsete standard, tipizate, să fie interzise, în interesul copilului. E ca și cum ai purta numărul 42 la încălțăminte și ai fi obligat să porți un pantof cu numărul 40. Dacă îl pui să poarte un corset care nu este individualizat pe copilul respectiv, îi faci mai mult rău. De aceea, prin norme, trebuie să se prevadă obligativitatea ca adolescentul să fie văzut de un medic de specialitate și să i se prescrie un corset adecvat.”

În ceea ce privește programul terapeutic din cadrul ScoliCamp, acesta este coordonat de către Szilágyi Zsolt, kinetoterapeut al Centrului Naţional de Reabilitare OrtoProfil și Bogdan Goga, kinetoterapeut și fondatorul Centrului Terapie pentru Mișcare. Aceștia au pregătit pentru participantele din ScoliCamp un program ce constă în sesiuni intense de exerciții și activități interactive de mișcare în corset.

Szilágyi Zsolt, kinetoterapeut al Centrului Naţional de Reabilitare OrtoProfil, a povestit despre importanța terapiei Schroth: “Pacienții pe care îi tratăm au o scolioză idiopatică, o problemă de creștere pe care majoritatea nu o cunosc atât de bine. Terapia Schroth este o terapie specifică ce tratează scolioza conform deformării, concepută de Katharina Schroth, o pacientă care suferea la rândul său de scolioză. Practic, aceasta a conceput și dezvoltat terapia Schroth, pe corpul ei, în urmă cu aproape un secol. Astăzi, terapia a evoluat, reînnoindu-se în fiecare an cu diferite accesorii și exerciții. Aș dori să mai adaug că în centrul nostru am ajuns la un nivel avansat de tratare a scoliozei, toți copiii având rezultate, unii mai spectaculoase, alții poate mai puțin. În această tabără, ne-am gândit să completăm în mare măsură tratamentul nostru de zi cu zi și prin forța grupului. Ne-am gândit ca participantele să se cunoască mai bine între ele și să le demonstrăm că acest corset, care pentru mulți înseamnă ceva foarte drastic, nu este așa de rigid, funcționând asemănător unui aparat dentar. Scolioza este prezentă 24 de ore din 24 și nu putem compensa doar cu o oră de terapie specifică. Astfel, dorim să demonstrăm că prin mișcarea într-un corset bine conceput și bine construit, coloana vertebrală se poate îndrepta.

În completarea sa, kinetoterapeutul Bogdan Goga, fondatorul Centrului Terapie pentru Mișcare, a declarat: “Vedem chiar și în rândul specialiștilor că nu este foarte bine cunoscut protocolul de tratament al scoliozei și cum ar trebui abordată această patologie. Dacă vorbim despre un circuit al pacientului, medicul școlar și medicul de familie joacă un rol primordial în depistarea precoce a scoliozei. Odată depistată, de la medicul de familie, pacientul trebuie să ajungă la un medic specialist ortoped, care decide dacă se impune purtarea unui corset. În această tabără am încercat să-i dăm o formă mai tinerească terapiei, o formă pe care copii o vor accepta mult mai repede. În fiecare zi, am dedicat peste două ore unui program intens de kinetoterapie care îmbină exercițiile specifice terapiei după principiile Schroth, respectiv exerciții de respirație tridimensională și de postură, cu exerciții de stretching și diverse activități sportive, menite să le redea pacientelor o poziție maximă corectivă și un tonus muscular adecvat.”

La eveniment a participat și doamna psihoterapeut Ciucă Monica, coordonatorul programului de dezvoltare personală din tabără, care a afirmat: “Sunt mama unei fetițe cu scolioză. Nu a fost ușor, dar am avut șansa să ajungem aici și să avem rezultate importante. Cred că punctul forte al taberei este puterea grupului. Fetele s-au susținut una pe cealaltă, au făcut o echipă și și-au asumat purtarea corsetului chiar și în public. Sunt fete care și-au povestit experiențele personale, poate pentru prima dată în afara familiei, fapt care ne-a dat șansa să înțelegem ce se întâmplă cu ele, prin ce trec emoțional. Fetele m-au învățat că orice este posibil. Ele înoată, merg pe bicicletă, joacă baschet, fac roata purtând corsetul. Aceste fete sunt ca orice alt adolescent, firești, calde, delicate și, în același timp, puternice, având foarte multe de oferit.”

Mihalcea Alexia, participanta în cadrul ediției a II-a a taberei, ne-a dezvăluit povestea ei: “Acum un an am aflat că am scolioză și am început cu kinetoterapia clasică. Am făcut 6 luni însă nu mi-a adus niciun rezultat, ba dimpotrivă, scolioza s-a agravat. Apoi, mi s-a recomandat terapia Schroth și am fost foarte norocoasă deoarece am descoperit o nouă abordare pentru scolioză și am început să fac exerciții specifice. Acum 5 luni am primit primul corset. La început mi-a fost greu pentru că nu eram obișnuită cu el. Însă nu trebuie să mă dau bătută și trebuie să lupt pentru îndreptarea coloanei mele. Experiența din tabără a fost minunată: m-am simțit mult mai bine, am făcut mai multe lucruri purtând corsetul, mi-am perfecționat terapia și, cel mai important, am simțit că nu sunt singură. Mi-am dat seama că în viață trebuie întotdeauna să faci parte dintr-o echipă, orice ar fi. Colegele mele m-au învățat că nu trebuie să îmi fie frică să vorbesc despre scolioză pentru că orice este posibil. Putem să învingem scolioza datorită terapeuților și datorită nouă, în primul rând, și prin purtarea corsetului timp de 23 de ore din 24”.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.

 
 

Privacy Preference Center