Însărcinată de sărbători? Află ce nu ai voie să mănânci

sarcina de sarbatoriSărbătorile aduc cu sine şi un adevărat festin culinar, care ar putea fi devorat imediat, dacă adăugăm la poftele obişnuite ale unui gurmand şi poftele unei gravide. Însă nu tot ceea ce e pe masa de Crăciun este indicat pentru femeile însărcinate. Specialiştii au demonstrat că aproximativ 85% dintre femeile gravide resimt pofte pentru cel puţin un aliment şi că aceste afinităţi culinare pot suferi modificări în funcţie de etapa de dezvoltare a sarcinii. Dr. Silviu Istoc, medic specialist obstetrica – ginecologie, avertizează în legătură cu pericolele pe care le pot aduce micile răsfăţuri gastronomice de sărbători.

„Foarte multe tipuri de alimente pot conţine bacterii sau poluanţi din mediul înconjurător care nu vor face bine nici gravidei nici fătului. Listeria, salmonela, E Coli şi mercurul sunt câteva dintre cele mai periculoase elemente care pot dăuna sarcinii. De sărbători, mâncarea tradiţională este de cele mai multe ori bogată în grăsimi, pica greu la stomac, iar unele preparate conţin şi alimente interzise pentru o gravidă”, spune domnul doctor Silviu Istoc, medic specialist obsetetrica-ginecologie.

5 alimente interzise de sărbători

Poţi servi carne doar dacă aceasta este foarte bine gătită. Insuficientă preparare termică a cărnii poate duce la contaminarea cu toxoplasma sau la dezvoltarea unei largi varietăţi de bacterii. De evitat şi produsele tradiţionale din porc, care încetinesc digestia. Atenţie la bacteria listeria care se poate dezvolta şi la temperaturile din frigiderul de acasă. Din acest motiv, evita mezelurile care au un grad mare de perisabilitate ori delicatesele preparate din carne şi care se ţin la frigider, inclusiv crenvurştii. Aceste produse se consuma numai încălzite până când sunt fierbinţi (prăjite sau la cuptor) şi se mănâncă imediat, deşi în condiţiile conţinutului prea mare de e-uri mai bine renunţi la ele.

Te poţi consola cu o friptură de curcan sau peşte la cuptor. Peştele este bogat în proteine, iar acizii omega 3 pe care îi conţine pot aduce multiple beneficii dezvoltării bebeluşului, însă mare atenţie la nivelul de mercur! Cu cât peştele este mai mare, cu atât acesta va conţine o cantitate mai mare de mercur. Pe lista peştilor ce cresc riscul supradozarii cu mercur se afla rechinul, peşte spadă, tonul şi macroul regal. În plus, aceştia au un risc mai mare de a produce toxiinfecţii alimentare.

Spune NU maionezei. Orice aliment său fel de mâncare în a cărei compoziţie intra ouă crude poate fi infectat cu salmonella. Aceasta bacterie se poate găsi în ouăle crude sau negătite suficient şi provoacă febră tifoidă, dar şi infecţii alimentare. De asemenea, sosurile de salată din comerţ, cum ar fi maioneza, sunt făcute cu ouă pasteurizate, aşa că se pot consuma, însă normal ca şi în cazul acestora consumul trebuie să fie moderat. Nu uitaţi că şi acestea conţin aditivi alimentari.

Brânzeturile fac parte şi ele din categoria alimentelor pe care trebuie să le consumi cu moderaţie, iar unele sortimente ar trebui evitate complet, cum sunt cele moi: feta, Brie, Camembert sau gorgonzola. La fel ca în cazul laptelui nepasteurizat acestea pot să conţină o bacterie numită listeria, care pune în pericol bebeluşul.

Dulciurile cu măsură. În timpul sarcinii este bine să eviţi alimentele bogate în glucide, cum este cozonacul, prăjiturile sau ciocolată. Poţi opta pentru salate din fructe, budinci din orez sau sorbet.

“Consumul exagerat de dulciuri nu duce numai la creşterea glicemiei, dar favorizează şi acumularea depozitelor de grăsime, implicit creşterea rapidă în greutate. Majoritatea acestor depozite de grăsime sunt greu de înlăturat după sarcina”, spune Dr.Silviu Istoc.

Atenţie şi la fructe!
“Fructele fac parte din dietă de bază a unei gravide şi cea mai mare condiţie este să fie foarte bine spălate. Doar câteva nu sunt recomandate: strugurii, pentru că pot ridica temperatura corpului şi pot provoca mişcări intestinale exagerate, fructele prea acide, dacă pacienta suferă de gastrita, papaya necoapta bine şi ananasul sunt periculoase în primele luni de sarcina deoarece dau contracţii ale uterului”, adaugă Dr.Silviu Istoc.

În locul şampaniei poţi opta pentru sucuri proaspăt stoarse dar cel mai bine acasă, unde ai control asupra igieniei. Sucurile proaspăt stoarse în sticluţe de plastic cumpărate din comerţ ar trebui evitate şi consumate doar cele pasteurizate cum sunt cele în cutii, pe care scrie 100% fruct.

„Foarte important este să nu exageraţi cu mâncarea în perioada sărbătorilor, să mâncaţi puţin şi des, pentru a evita balonarea şi arsurile. Mai bine ciuguliţi câte un pic din fiecare fel de mâncare, cina să fie cea mai uşoară masă a zilei şi să nu combinaţi prea multe alimente la aceeaşi masă”, completează dr. Istoc.

Dr. Silviu Istoc este medic specialist Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetală şi Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă. Mai multe detalii puteţi citi pe www.dristoc.ro şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DrSilviuIstoc

 

Tags: , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.