Ce produse bio cumpără românii?

Consumul de produse bio în România ajunge la mai putin de 0,5% din vânzările totale de alimente, în vreme ce în Austria sau Germania procentul este de 7-8%. De altfel, părinții din țările vestice au ajuns să își hrănească copiii aproape exclusiv BIO, în urma numeroaselor studii care confirmă disfuncții endocrine și neuronale majore la copii, cauzate de pesticide, fertilizanți si organisme modificate genetic. Mentalitatea aceasta este adoptată zilnic de mulți români, lucru care îi face extrem de mândri pe ”tovarășii” de la Republica BIO, primul magazin online ce comercializează în exclusivitate produse bio.

”Părintele român are același drept ca orice german, francez sau italian să își hrănească copiii curat, fără chimicale. Iar pentru asta nu trebuie să plătească averi. BIO trebuie sa fie accesibil, iar la Republica BIO suntem fericiți când primim telefoane de mulțumire că avem prețuri ”normale”, ”decente”’ sau ”omenoase” și că mame ce locuiesc în sate din Dolj, Satu Mare, Suceava, etc. își permit să le cumpere copiilor alimente, șampoane, creme sau detergenți BIO”, spune Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO.

Românii sunt interesați în egală măsura de alimente și snack-uri BIO, dar și de cosmetice și detergenți, așa cum arată statisticile Republica BIO. Deși piața locală este încă departe de nivelul piețelor dezvoltate, putem vorbi de o evoluție pozitivă și sănătoasă datorată în primul rând creșterii semnificative a numărului de consumatori și a frecvenței de cumpărare, dar și a creșterii numărului operatorilor din sistemul agriculturii ecologice și a numărului de magazine.
În jur de 1% din producția bio din țara noastră este consumată intern, restul fiind exportată în alte țări din vestul Europei și în SUA, unde este procesată.

”Am plecat de la premisa că vom vinde la Republica BIO o mare proporție de produse alimentare, însă am rămas surprinși să vedem că se cumpără multe produse cosmetice și detergenți de către tinerele mame. Obiceiurile de consum se schimbă radical la venirea unui nou membru în familie și de abia atunci se începe conștientizarea importanței produselor bio pentru sănătate. Orice mămica își vrea copilul sănătos. Pe de altă parte, în rândul persoanelor de 28-45 de ani se cumpără multe snack-uri bio, batoane proteice sau lapte vegetal. Coşul de cumpărături ajunge în medie la 150 lei, motivat de limita de la care noi asiguram transport gratuit. Filosofia noastră de preț este să avem prețuri mai mici, să schimbam mentalitatea ca BIO este scump, sa creștem baza de clienți, iar apoi banii să îi câștigăm din creșterea frecvenței de cumpărare, nu din adaosuri mari”, explică Ciprian Stancu.

Republica BIO este și producător de fructe și legume bio, dar a preferat să devină în primă fază un retailer online de încredere ce comercializează doar produse certificate ecologic pentru a putea vinde, de anul viitor si producția din ferma proprie.

Cine este cumpărătorul de produse bio

Dacă ne-am fi așteptat ca majoritatea cumpărătorilor de produse certificate ecologic să provină din București, dat fiind nivelul de informare crescut, rapoartele Republica BIO arată existența unei baze foarte sănătoase de clienți din țară.

”Apetit pentru produsele bio există și acesta crește de la an la an. La început de vară am vândut câteva sute de kilograme de cireșe în 3 ore. De fiecare data când stabilim prețul unui produs avem o singură întrebare la care trebuie să răspundem: Cât și-ar permite să plătească o mamă cu un salariu mediu dacă vrea să cumpere ceva BIO si sănătos pentru copilul ei? Bio este într-adevăr mai scump decât convențional și e normal să fie așa. În primul rând pentru că nu se folosesc ierbicide, buruienile trebuie îndepărtate manual, iar salariul unui angajat e mai mare decât prețul unor chimicale. În plus producțiile sunt mai mici, fiindcă nu se folosesc stimulenți de creștere și pierderile din cauza dăunătorilor sunt mult mai mari ca în agricultura obișnuită, tocmai pentru că nu poți folosi pesticide. Însă încercați și veți vedea că bio nu e așa de scump precum se crede, acest lucru ne dorim să-l transmitem tuturor clienților care se feresc de produsele bio de teama prețului”, adaugă Ciprian Stancu.

Ca și tendință, motivația care generează consumul vine din ideea că aceste produse sunt sănătoase și gustoase și nu conțin substanțe chimice periculoase, ele începând să fie cumpărate în familie odată cu apariția unui copil. Cu toate acestea, un studiu realizat recent de MEDNET Marketing Research Center arată că doar o treime dintre respondenți au încredere că aceste produse ar fi mai sănătoase decât cele convenționale, jumătate le consideră scumpe, iar un sfert sunt de părere că totul este o invenție de marketing. Totuși, atunci când trec peste această barieră, românii tind să aleagă mărci de import, și nu pe cele locale.

”În momentul de față numărul consumatorilor crește și va crește și peste 10 și peste 20 de ani. Pentru a ajunge la convergența cu Germania și Austria (ca procent din valoare pieței de produse agroalimentare), piața bio din România trebuie să ajungă la câteva sute de milioane de Euro anual. Potențialul este uriaș, în Franța de exemplu se certifică anual 18.000 de operatori bio, iar potențialul suprafeței agricole bio din România este mult mai mare decât în Franța. Pe partea de legume-fructe, în următorii 10 ani piața se poate dubla în fiecare an. Facilitățile acordate de stat ar putea crește numărul producătorilor români de produse bio și ar ajuta la scăderea prețului produselor. E foarte simplu: cu cât se produce mai mult, prețul va scădea. Cu cât prețul va scădea, cu atât numărul de consumatori de bio va crește. Echipa și platformele tehnologice pe care le avem acum ne permit să livrăm zilnic sute de comenzi”, adaugă Ciprian Stancu.

Ciprian Stancu a început să lucreze la proiectul Republica BIO în februarie 2014 și a deschis magazinul oficial în martie 2015, după o îndelungă carieră în media, in mediul corporatist. El conduce o echipa de 10 colegi, toți cu experiență în corporații cunoscute, care au deprins atenția la detaliu și la nevoile clienților, la acestea adăugându-se plăcerea de a lucra pentru un business care aduce sănătate oamenilor. ”Noi vindem sănătate și o viață mai bună” îi place lui Ciprian sa spună.

Magazinul online ce comercializă doar produse certificate bio de la mâncare, suplimente nutritive sau semințe la cosmetice şi detergenți, se remarcă printr-un client service extrem de atent. Acesta a generat repede o baza mare de clienți si susținători, comunitatea de Facebook ajungând la aproape 10,000 de fani in numai 4 luni.

În zona de client service, au existat cazuri în care produsul comandat de client nu se afla în stoc sau costul de transport depășea profitul întregii comenzi. Republica BIO a preferat să livreze comenzile chiar dacă pierdea bani, pentru a respecta cele 24 de ore promise pentru livrarea comenzii. Platforma online conține și o secțiune foarte bine documentată de conținut, unde se colaborează cu jurnaliști pentru realizarea unor articole informative despre beneficiile produselor bio, contribuindu-se astfel la creșterea nivelului de informare a consumatorului final.

 

Tags: , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.