Soluţia pentru o postură corectă şi o sănătate de fier a copilului tău

gimnastica medicala pediatricaProgramul zilnic al copiilor noștri este foarte încărcat: grădiniță sau școală, cursuri de limbi străine, lecții de desen ori pictură etc. Să nu uităm că la toate acestea se adaugă orele petrecute în fața televizorului sau a calculatorului și cele în care butonează diferite gadgeturi. Așa că nici nu e de mirare că ne trezim încă de la vârste fragede cu dureri de spate, deviații ale coloanei, afecțiuni neuro-motorii și alte deformații.

Aici intervine kinetoterapia, terapia prin intermediul mișcării care poate preveni boli, vindeca afecțiuni și recupera anumite funcții ale organismului. În perioada de creștere și dezvoltare a copilului, kinetoterapia este indicată prin folosirea de tehnici de educare, reeducare și reabilitare, specifice vârstei copilului.

“Afecțiunile neurologice, ortopedice, cât și cele ale aparatului respirator, pot beneficia de kinetoterapie ca tratament complementar al medicinii clasice, dar și ca tratament exclusiv, având un potențial crescut de reabilitare. În perioada de creștere, copiii pot experimenta o serie de afecțiuni cum ar fi piciorul strâmb congenital, întarzieri în dezvoltarea neuro-motorie, displazia de șold sau deviații ale coloanei vertebrale. Toate acestea pot fi prevenite sau tratate prin kinetoterapie”, explică Nicoleta Camelia Ghena, kinetoterapeut la centrul KinetoHelp.

Gimnastica medicală pediatrică poate debuta încă din prima săptămână de viața a bebelușului. În primul an de viață, kinetoterapia trebuie asociată cu jocuri de mișcare, de manipulare a obiectelor sau de vocalizare. De asemenea, masajul pentru bebeluși ajută la dezvoltarea echilibrată a copilului, corectează eventualele deficiențe și îl ajută pe acesta să dormă și să se hrăneasca mai bine.

Pentru copiii cu vârste între 1-3 ani, gimnastica medicală conține exerciții de durată și intensitate crescândă, bazate pe tonifierea musculaturii și corectarea poziției.

Dezvoltarea interesului pentru practicarea exercițiilor fizice se conturează în jurul vârstei de 7-14 ani, când deja se pune accent pe creșterea capacității de efort și pe desfășurarea activităților în aer liber pentru îmbunătățirea calităților motrice.

Ultima etapă în dezvoltarea copilului, cea între 14-18 ani – așa-numita adolescență, care face trecerea de la copil la adult – este definitorie pentru sănătatea copilului, prin kinetoterapie putându-se corecta deviațiile coloanei vertebrale.

Postura corectă a copilului încă de la o vârstă fragedă îi asigură acestuia o postură corectă și mai târziu, în viața de adult.

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.