Cancerul mamar – un pericol tăcut ce poate fi depistat la timp
„Un control la timp înseamnă mai mult timp!”, acesta este principalul sfat al specialiştilor oncologi atunci când adresează o boală tot mai frecventă în cazul femeilor: cancerul la sân.
Statisticile legate de această afecţiune au devenit din ce în ce mai îngrijorătoare: în fiecare an, aproximativ 7000 de femei primesc diagnosticul de cancer mamar, iar această boală este şi principala cauză de deces în randul femeilor din România.
Totuşi, la capătul acestor cifre pesimiste, există li o razp de speranţă: 70% dintre cazuri pot fi despistate şi tratate până la vindecare printr-o simplă autoexaminare.
Simptomele premonitorii care avertizează apariţia cancerului mamar
„După depăşirea vârstei de 20 de ani, este recomandat ca orice femeie să înceapă să se palpeze o dată pe lună, cu o săptămână înainte de menstruaţie. E important de reţinut că prezenţa nodulilor nu este neapărat un indicator al cancerului mamar, însă nu trebuie în nici un caz ignorat. Mai mult decât atât, 8 din 10 noduli sunt benigni sau doar chisturi mamare (săculeţi plini de lichid), dar întotdeauna este mai bine ca atunci când simţiţi orice modificare a sânului să consultaţi medicul specialist. Majoritatea formaţiunilor maligne care duc în timp la apariţia cancerului sunt de cele mai multe ori nedureroase şi nu incomodează la atingere, însă oricare ar fi cazul, dacă descoperiţi un nodul la nivelul sânului, trebuie să mergeţi la un control. Reţineţi, cancerul poate fi depistat clinic cu ani de zile înainte de a se manifesta cu o simptomatologie concretă”, explică Dr. Florentina Pescaru, medic specialist oncologie medicală în cadrul Spitalului Sf. Constantin.
Deşi în lupta împotriva cancerului la sân, cel mai adesea timpul face diferenţa, există şi alţi indicatori:
-În cazul cancerului mamar inflamator, simptomatologia este asemenea unei infecţii: sânul prezinta inflamaţii şi roşeaţă, pielea prezintă pigmentări maronii, poate prezenta cruste şi descuamări sau aspectul unei coji de portocală.
-Sânii îşi pot schimba dimensiunea în mod vizibil şi devin drastic asimetrici.
-Modificări la nivelul mamelonului: acesta îşi schimbă forma, pigmentaţia devine mai intensă şi pot apărea scurgeri. În cazul femeilor de peste 50 de ani, mamelonul poate fi distorsionat din cauza apariţiei unor excrescenţe şi îngroşări la nivelul epidermei.
„Nimeni din familie nu a avut cancer la sân, aşa că nu am de ce să-mi fac griji” – o preconcepţie greşită
„Deşi factorul genetic constituie un declanşator însemnat pentru apariţia acestei boli, 80% din cazurile de cancer mamar nu au istoricul familial ca factor de risc. Actualmente, vârsta este un pericol tot mai mare, astfel că femeile de 65 de ani au un risc de două ori mai mare să se confrunte cu diagnosticul cancerului mamar decât o femeie de 40 de ani. La fel, în perioada de premenopauză (45-49 de ani) şi postmenopauză, incidenţa acestuia este mult mai mare. Printre alţi factori de risc se numără menopauza menarhă (primul ciclu) precoce – înaintea varstei de 12 ani, menopauza întârziata (după 55 de ani) şi bineînţeles, un stil de viaţă neglijent, neechilibrat caracterizat prin excesul de cafea, tutun, sedentarism şi obezitate”, explică Dr. Florentina Pescaru, medic specialist oncologie medicală în cadrul Spitalului Sf. Constantin.
Departamentul de oncologie al Spitalului Sf. Constantin asigură condiţii de spitalizare deosebite prin rezervele cu două paturi pentru spitalizarea continuă, dar şi fotolii destinate tratamentelor perfuzabile pentru spitalizarea de zi. Mai mult decât atât, colaborarea cu structuri academice din Franţa şi Elveţia permit asigurarea unor tratamente de excepţie pentru pacienţi.