Mercedes-Benz România susţine sportul românesc

Mercedes Benz Romania

Mercedes-Benz România susţine Federaţia Română de Tenis, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern şi Fundaţia Olimpică Română, oferindu-le câte un Mercedes-Benz Vito. Timp de trei ani, cele trei organizaţii sportive vor putea utiliza acest autovehicul în activităţile pe care le vor desfăşura.

Cele trei Vito sunt oferite celor trei entităţi sportive, care vor beneficia de toate avantajele pe care aceste autovehicule le oferă.

„ «The best or nothing» afirma Gottlieb Daimler cu mai bine de un secol în urmă. Astfel, Mercedes-Benz susţine excelenţa în toate formele ei, iar, în acest caz, apreciază performanţa sportivă şi rezultatele excepţionale. Ne bucură aceste noi parteneriate, pentru că putem sprijini ambiţia şi determinarea campionilor României de mâine! ”, a declarat Boris Billich, CEO Mercedes-Benz România.

Mercedes-Benz România încurajează performanţa şi sprijină sportivii români, astfel că nu este la prima iniţiativă de acest fel. Compania continuă parteneriatul cu Federaţia Română de Tenis început în 2011, atunci când a susţinut Cupa Davis.

„Chiar de la începutul colaborării, Mercedes-Benz România s-a dovedit a fi partenerul cel mai potrivit pentru activităţile pe care le desfăşurăm. Întotdeauna orientat către excelenţă şi performanţe ireproşabile, ne-a demonstrat că împărtăşim valori comune şi că putem crea împreună iniţiative memorabile”, subliniază George Cosac, Preşedinte al Federaţiei Române de Tenis.

În plus, în 2012, a sprijinit turneul feminin BCR Open România, cea mai puternică competiţie internaţională de tenis feminin desfăşurată în România. Mercedes-Benz a fost Maşina Oficială a competiţiei, punând la dispoziţia jucătorilor, oficialilor şi invitaţilor speciali atât automobile Clasa C şi E, cât şi modele Vito şi Viano.

„Mercedes-Benz este atât un partener solid şi dinamic, cât şi o imagine inspiraţională pentru sportivii noştri. Cu ambiţie, creativitate şi perseverenţă, reinventându-se permanent, oricine poate ajunge la rezultatele la care visează”, afirmă Camelia Potec, Preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

„Regăsim spiritul olimpic în fiecare autovehicul Mercedes-Benz, dezvoltat cu dedicare, tenacitate şi atenţie la detalii. Colaborarea dintre noi şi Mercedes-Benz România s-a născut firesc, din dorinţa noastră de a ridica performanţa la un alt nivel”, a declarat Andreea Răducan, Ambasador şi Coordonator PR al Fundaţiei Olimpice Române.

Mercedes-Benz Vito este un adevărat reper în segmentul autovehiculelor comerciale uşoare, având cel mai înalt nivel de flexibilitate. Puternic, economic şi sigur, Mercedes-Benz Vito este partenerul perfect în călătorii de orice fel. Vito este uşor de recunoscut datorită aspectului său deja consacrat, beneficiind de eleganţa autoturismelor Mercedes-Benz, precum și de robusteţea unui autovehicul comercial.

Îmbinând tradiţia Mercedes-Benz cu dorinţa de a obţine excelenţa, Vito oferă siguranţă şi confort sporit. Vito este disponibil în trei variante: Furgon, Mixto şi Combi. Suspensia este adaptată în funcţie de categoria autovehiculului (transport de bunuri sau transport de marfă).

Mercedes-Benz Vito reprezintă o soluţie economică, protejând mediul şi fiind, în acelaşi timp, fiabil şi dinamic. Motorizările şi sistemele de transmisie reduc emisiile poluante şi consumul de combustibil, îmbunătăţind performanţele autovehiculului. Alte reduceri semnificative pot fi obţinute utilizând tehnologia BlueEFFICIENCY, disponibilă opţional.

 

Tags: , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.

 
 

Privacy Preference Center