Tratamentele de regenerare Smile Factory
Succesul oricărei proceduri chirurgicale depinde în mare masura de îngrijirea cosmetică pre şi post operatorie, iar tocmai de aceea trebuie să înţelegem cât mai bine procesele de regenerare, de refacere a pielii şi, bineînţeles, să urmăm cu stricteţe sfaturile specialiştilor. Există foarte multe produse specifice care pot susţine rezultatele unei proceduri cosmetice, însă cosmeticienii recomandă cu încredere tratamentele pe bază de produse organice, pentru că ele ajută pielea să se regenereze incredibil de rapid, îmbunătăţindu-i aspectul şi textura. În plus, deoarece prezintă concentraţii extrem de mari din extracte de plante, produsele sunt ideale nu numai în îngrijirea post-operatorie, dar şi pentru tratarea tenului cuperozic.
Rezultatele obţinute în urma utilizării chirurgiei estetice pot fi menţinute prin intermediul tratamentului pe bază de produse organice, care ajută în plus la eliminarea problemelor cauzate de liniile de expresie, a pungilor de sub ochi şi a petelor pigmentare.
„Produsele folosite sunt, de fapt, o soluţie simplă pentru a obţine rezultate de excepţie. Cremele, concentratele sau serumurile bogate în complex de acid hialuronic, precum şi colagenul marin restructurează pielea, ajută la îmbunătăţirea fermităţii şi densităţii pielii, activând producţia de colagen. În urma tratamentului vom observa îmbunătăţiri vizibile ale aspectului feţei, de la minimizarea cercurilor întunecate de sub ochi şi a senzaţiei de ochi pufoşi, până la reducerea ridurilor din jurul ochilor”, explică Delia Laios, cosmetician în cadrul Clinicii Smile Factory.
În plus, înroşirea pielii şi senzaţiile de arsură cauzate de factori care lezează pielea, cum ar fi stresul, lipsa de somn, aerul condiţionat, soarele sau fumul, sunt înlăturate, iar pielea se calmează, ca urmare a folosirii acestui tratament.
Când este necesară o intervenţie chirurgicală?
Este bine de ştiut că injectologia cu toxina botulinică, a acidului hialuronic, la fel ca şi operaţiile estetice, nu rezolvă intru totul problemele pielii, fapt pentru care varianta injectologiei nu este suficientă pentru a îndrepta problemele cauzate de trecerea anilor.
Prin urmare, înainte de a apela la o operaţie estetică sunt imperios necesare tratamentele de regenerare de tipul celor care se efectuează în cadrul Smile Factory, deoarece acestea au la bază extracte din plante cu efecte rapide de regenerare. Pentru a obţine o ingrijire completă, sunt recomandate şi produsele destinate uzului dermatologic, care acţionează direct asupra problemelor specifice pielii.
Aşadar, înainte de orice intervenţie, este indicat să fie tratată mai întâi condiţia/calitatea pielii şi abia mai apoi să se acţioneze local asupra zonelor care se doresc a fi îmbunătăţite.
Preţ tratament: 300 lei.