Dinastia culorilor by Only For You
Contraste puternice, valuri diafane, tonuri calde și adieri blânde, sezonul rece aduce un evantai coloristic în care fiecare își poate regăsi propria personalitate în mixul fermecător de culori. Only For You invită femeile să se redescopere în ținutele colecției toamnă/iarnă `13-`14 și să jongleze cu paleta coloristică bogată.
Strălucirea verii este transpusă în sezonul rece prin culorile tari, care emană un aer sofisticat, profund feminin, caracteristic ținutelor Only For You. Carourile, mătasea, bumbacul, lâna sau dantela sunt rentregite într-o colecție inedită, care provoacă femeia modernă să îndrăznească mai mult. Forme și texturi elegante cu excese calibrate, colecția Only For You propune un joc vizual cu o paletă extrem de bogată de culori vibrante, care evidențiază feminitatea și complexitatea fiecărei ținute construite.
Alchimia modei
O alchimie ce îmbină culori, texturi și imprimeuri într-un stil caracteristic Only For You. Suveranitatea culorilor transformă ținutele de toamnă în apariții remarcabile, dominate de tonurile puternice de roșu, burgund, verde, portocaliu sau accentele fine de bej, negru, gri sau alb. Colecția Only For You este conturată de tonurile calde, jocurile geometrice, imprimeurile neașteptate și materialele prețioase.
Femeia de azi nu mai este constrânsă de canoanele modei, dimpotrivă totul este interpretat în propriul ei stil, în funcție de personalitatea sa și starea de spirit. De la ținutele ultra feminine, romantice și stilate, la cele casual smart pentru femeile active și îndrăznețe, ținutele Only For You pot fi mixate într-o multitudine de stiluri.
Forță și fragilitate
Cuvintele cheie pentru sezonul rece sunt cu siguranță forța și fragilitatea, regăsite atât în ținutele simple, chic, inspirate de natură, în nuanțe pământii, verde închis sau roșu burgund, cât și în combinațiile cu tăieturi radicale, siluete exagerate și detalii futuriste. Desigur, pentru a reîntregi look-ul, nu puteau lipsi accesoriile potrivite, marcate în acest sezon de opulență și strălucire.
Propunerile Only For You
Sparge monotonia cromatică și intră în dinastia culorilor! Sezonul rece propune un joc cromatic, în care femeile sunt provocate să se transforme în muze ale eleganței supreme, dive puternice sau firi romantice și boeme. De la rochii diafane, din mătăsuri fine, bluze elegante în nuanțe calde și până la pantaloni cu linii moderne și detalii minimaliste, ținutele Only For You pot fi mixate n funcție de stilul personal.
Vino în magazine Only For You pentru a vedea întreaga colecție.
București: UNIREA SHOPPING CENTER, ET.1
București: PROMENADA MALL, ET. 1
Brașov: STRADA NICOLAE BALCESCU, NR. 62, ET. 2, COMPLEX STAR
Ploiești: MALL SHOPPING CENTER, ET. 1
Cluj: IULIUS MALL, PARTER
Craiova: ELECTROPUTERE PARC, PARTER