Dinţi strâmbi? Zâmbeşte! A apărut aparatul dentar INVIZIBIL!
Ai uitat să zâmbeşti din cauza problemelor dentare şi a formei dinţilor? Clinica Smile Factory a adus în România o procedură revoluţionară pentru îndreptarea şi alinierea danturii: Invisalign, aparatul dentar invizibil, care îţi va reaminti cum să-ţi afişezi zâmbetul cu bucurie şi dezinvoltură! Acest tratament ortodontic te ajută să-ţi îmbunătăţeşti viaţa socială, profesională şi să elimini complexele prin intermediul unui aparat simplu de utilizat, modern şi mobil, care poate fi purtat fără reţineri pe stradă, la birou sau la diferinţe evenimentele speciale din viaţa ta.
Aproximativ 500 de cazurile de dinţi inegali au fost rezolvate datorită unuia dintre cei mai cunoscuţi medici specialişti în ortodonţie din Europa, Dr. Dr. Friedrich Ovidiu Widu, care a introdus şi la noi în ţara conceptele de tratament de ultima generaţie.
Cel mai important aspect este, însă, tocmai faptul că tratamentul se va realiza fără să afecteze viaţa socială, fapt pentru care numeroase vedete (Tom Cruise, Catherine Heighl, Cheryl Cole etc.) au apelat la el.
Dinţii inegali şi incorect poziţionaţi vor fi astfel corectaţi în cel mai modern şi eficient mod, printr-o metodă personalizată, computerizată, sigură şi confortabilă, ale cărui componente sunt aprobate de Food and Drugs Administration, FDA, ceea ce înseamnă că ele sunt sigure, eficiente şi nici nu produc alergii.
Mod de utilizare Invisalign?
Fără să aibă în componenţa sârme şi brackets, Invisalign oferă o simulare 3D prin care pacienţii pot vedea încă din prima fază evoluţia formei dinţilor şi chiar cum va arăta chipul lor după această schimbare.
Aparatul asigura o utilizare uşoară şi eficienţa prin componentele sale. Este format din mai multe seturi de gutiere transparente realizate în Statele Unite din materialul de ultima generaţie SmartTrack. Acestea exercita o presiune controlată asupra dinţilor, pentru alinierea lor pe arcada.
Unul din cele mai importante avantaje ale tratamentului este acela că aparatul este mobil şi poate fi îndepărtat oricând, fără să fie necesară vizită la cabinet şi ajutorul medicului.
Pacienţii trebuie să poarte gutierele permanent, dar nu şi în timpul mesei şi le schimba singuri o dată la 2 săptămâni. Astfel controlul ortodontic are loc odată la 6 săptămâni, fiind un tratament ortodontic ideal şi pentru un tratament la distanţă.
“După ce te-ai spălat pe dinţi, îl pui la loc şi tratamentul merge înainte, fără a fi obligat să vii la cabinet pentru acest lucru”, explica domnul dr. Widu.
Efectele Invisalign
“Cele mai multe persoane folosesc aparatul dentar invizibil pentru că este practic, nu deranjează la vorbit, dar mai ales pentru aspectul estetic. Diferenţele de cost între aparatele tradiţionale şi acestea moderne nu sunt remarcabile”, a completat domnul dr. Widu.
Cu metoda Invisalign se pot trata aproape toate cazurile de maldentiţie şi malpoziţie, la pacienţi de toate vârstele: la copii, adolescenţi şi până la persoane înaintate în vârstă.
at 2:14 pm
Invisalign® este o procedura revolutionara de indreptare si aliniere a dintilor fara brackets sau sarme. Aparatul ortodontic Invisalign® nu iti afecteaza viata sociala, deoarece este invizibil, confortabil si mobil. Peste 2 milioane de pacienti din intreaga lume au apelat la tehnica moderna propusa de conceptul Invisalign, pentru ca aparatul este transparent, foarte usor de purtat, iar rezultatul final este spectaculos.
http://bucuresti.smilefactory.ro/Servicii/Ortodontie/Aparat_dentar_invizibil.aspx