Sfaturi de organizare eficientă a bagajului de călătorie

Carpisa vacation bagsCe luăm cu noi, ce lucruri sunt necesare în timpul vacanţei si care nu, este întrebarea la care trebuie să răspundem de fiecare dată când ne pregătim de concediu.

Carpisa îţi oferă câteva sfaturi în ceea ce priveşte organizarea şi pregătirea bagajului pentru vacanţă.

În primul rând, este foarte util să întocmeşti o listă cu tot ce doreşti să iei cu tine, în funcţie de destinaţie, climă, durată şi programul călătoriei. O dată ce ai lista gata, este momentul să treci la pregătirea bagajului.

Ideal este să te gândesti să iei cu tine câteva piese vestimentare de bază: tricouri, fuste, pantaloni, pe care apoi le poţi combina în diverse feluri. E indicat să le aşezi primele în valiză. Să nu uiţi nici de ţinuta pentru noapte şi nici de lenjeria intimă!

Apoi e timpul să adaugi şi câteva accesorii de vară: eşarfe, pălării, coliere, brăţări, pe care le poţi aşeza în spaţiile mici rămase libere. Tot în spaţiile mici poţi aranja şi încălţămintea, astfel încât să organizezi cât mai bine interiorul valizei. Deasupra este recomandat să pui cămăşile şi rochiile, pentru a nu se şifona foarte tare! Foloseşte setul pentru valiză de la Carpisa, care te ajută în a organiza mai bine lucrurile.

Un alt aspect important este acela de a alege valizele adecvate, în funcţie de limitele de dimensiune şi greutate impuse. Trolerele Carpisa sunt proiectate în conformitate cu regulile intrenaţionale ale companiilor aeriene, pentru a avita surprizele neplăcute ce ar putea să apară în ultimele minute dinaintea călătoriei. Carpisa ne recomanda trolerele rigide pentru călătoriile mai lungi, iar valizele din material textil sunt recomandate pentru călătoriile mai scurte.

Diversele valize, trolere, genţi şi accesorii de călătorie de la Carpisa sunt perfecte pentru vacanţa ta şi te ajută să te organizezi mult mai bine. Husele, curelele şi lacătele pentru trolere şi valize îţi asigură liniştea în timpul călătoriei tale.

Colectia Carpisa pentru călătorie este creată pentru a oferi un maxim de confort şi funcţionalitate, iar designul italian satisface şi cel mai exigent public. Modelele inovative, soluţiile originale şi funcţionalităţile acestor produse au făcut ca trolerele Carpisa să devina valizele oficiale ale piloţilor italieni.

Rezistenţă, lejeritate şi design, sunt cele 3 cuvinte care caracterizează colecţia 2013 pentru călătorie de la Carpisa. Ea se găseşte în toate cele 3 magazine Carpisa din România (Baneasa Shopping City Bucureşti, Afi Palace Cotroceni Bucureşti, City Park Mall Constanţa), cât şi online pe www.shoes.ro! În curând, un nou magazin se va deschide şi în Cluj. Acum te poţi bucura şi de REDUCERI de până la 50% în toate magazinele Carpisa!

Iar acum că bagajul este gata, Carpisa îţi doreşte vacanţă plăcută!

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.