Doar 4 implanturi pot susţine o lucrare protetică

implantology ALL ON 4Tehnica de implantologie ALL ON 4 reprezintă o inovaţie care permite pacienţilor să aibă o lucrare protetică fixă provizorie (realizată în aceeaşi zi), respectiv o lucrare protetică fixă permanentă din acrilat/ceramică, cu ajutorul a numai 4 implanturi, potrivit specialiştilor Glamour Dent.

Tratamentele tradiţionale necesită de obicei între 6 şi 10 implanturi pentru a permite fixarea lucrării. Procedura ALL ON 4 permite fixarea imediată a lucrării protetice, într-o singură intervenţie, cu ajutorul a numai 4 implanturi speciale. Aceasta se datorează faptului că implanturile din laterale sunt plasate la un unghi de 45 de grade, ceea ce măreşte capacitatea lor de a susţine o lucrare fixă. Astfel, este posibilă ancorarea lucrării protetice fixe cu un număr mult mai mic de implanturi decât în mod normal.

În plus, metoda ALL ON 4 elimină necesitatea transplantului de os atât pentru maxilar cât şi pentru mandibulă. Astfel, inclusiv pacienţii care au întâmpinat probleme cu lucrările anterioare, sau care au suferit pierderi de os din cauza bolii parodontale pot beneficia de această procedură.

“Procedura are loc într-o singură interveţie. Implanturile pot fi încărcate imediat, lucrarea protetică fixă provizorie poate fi realizată şi instalată în aceeaşi zi, iar cea permanentă imediat după vindecare şi integrarea implanturilor în arcadă,” declară Dr. Itzhak Eidelman, General Manager Glamour Dent. Procedura a fost implementată pentru prima dată în 1998 de medicul portughez Paulo Malo.

Conceptul ALL ON 4, reprezentând o nouă procedură şi un nou protocol care scurtează procesul de inserarea a implanturilor şi permite reconstituirea protetică a ambelor arcade într-o singură zi, este o descoperire pe plan mondial a firmei NOBEL- BIOCARE.

Despre Glamour Dent:
Cabinetul româno-israelian GLAMOUR DENT, situat în centrul Bucureştiului a fost fondat de Dr. Anca Pătru şi de binecunoscutul medic de origine israeliană Dr. Itzhak Eidelman. Glamour Dent îşi propune să combine experienţa stomatologiei internaţionale şi tehnologia de ultimă generaţie pentru oferirea de servicii dentare de înaltă calitate. Printre tehnologiile de ultimă generaţie disponibile în cadrul Glamour Dent se numără faţetele dentare Lumineers, Aparatul NTI-tss – inovaţie împotriva migrenelor, aparatul Roentgen, aparatul Roentgen digital cu doză de radiaţie redusă cu până la 90%, aparatului ortodontic lingual Incognito etc.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.