MADISON, prima si unica parfumerie de lux din Romania

MADISON, prima si unica parfumerie de lux din Romania, introduce in exclusivitate colectia de parfumuri a lui Kilian Hennessy. Un opus profund care distila Baudelaire, poeti blestemati si alchimie, asa s-ar putea intitula colectia de elixire rare prin care Killian Hennessy ne dezvaluie misterele negre ale literaturii decadente: “Am conceput “L’oeuvre noire/The Black Masterpieces” intr-o stare de spirit quasi-Faustiana. Vreau sa emit vraji, ca acelea care intunecau mintea lui Rimbaud sau care uneau vrajitoarele din Macbeth, dar si sa introduc note contemporane cum ar fi poezia din R&B a lui 50 Cent si Pharell Williams, care vorbesc despre tentatie in caruselul vietii urbane.”

Copilaria lui Kilian Hennessy, mostenitor al familiei producatoare de cognac si nepot al fondatorului celui mai mare grup de lux din lume, Louis Vuitton Moet Hennessy (LVMH), este invaluita in miresmele ametitoare ale pivnitelor din zona Cognac a Frantei, in zaharul din alcool si lemnul imbalsamat de esentele pretioase.

Licori care tulbura nasul, dar mai ales sufletele fragile.
“In cautarea unei limbi comune zeilor si muritorilor” este subiectul tezei sale despre semantica mirosurilor sustinuta la Sorbona unde el studiaza la CELSA (Scoala de Studii Inalte de Informatie si Comunicare). Asa cum Proust cauta timpul pierdut, Kilian Hennessy cauta secretul care ne uneste de divin si il prefigureaza in miresme.

Universul cognacului casei Hennessy dar mai ales mitica “la part des anges” (partea ingerilor), termen folosit pentru a defini procentajul ce se evapora inexplicabil din pivnitele de cognac ca un omagiu subtil adus divinitatii, il introduce in fascinanta lume a parfumierilor. Dupa ani intregi petrecuti in inima secretei lumi a parfumierilor de prestigiu ocupand rolul de marketing executive pentru L’Oreal, Kilian isi lanseaza propria colectie, un simbol de eleganta absoluta si lux fara compromisuri.

L’oeuvre noire/The Black Masterpieces imbina trei teme: inocenta, paradisul artificial si orgiile parisiene.
Sase parfumuri in perechi care iti excita preferintele personale catre placere, dragoste si durere dulce, iar al saptelea si cel mai recent, care prelungeste, cumva, momentele ce preced pacatele.

Alege “Liaisons Dangereuses” sau “Cruel Intentions”, “Love” sau “Beyond Love”, ‘A taste of heaven” sau “Straight to Heaven”, sau al saptelea miros, “Prelude to Love”.

Tema “inocentei”

“Love” by Kilian – don’t be shy
Inspirat de aroma gurmanda a unei delicatese – guimauve sau “marshmallow”, acest parfum este un deliciu suprem pentru connaisseurs. La inceput moale si gingas, parfumul se dezvaluie intens ca o curtezana seducatoare. Note de varf de neroli saruta pielea timid, iasomia, trandafirul si irisul o mangaie, iar extazul este atins in imbratisarea moscului si vaniliei.

“Beyond Love” by Kilian – prohibited
Pentru aventurierii in amor, tuberoza ametitoare se desfasoara fara mila, regal, si atragand toata atentia asupra sa. Aromele sale incandescente evolueaza progresiv, dezarmand complet pe oricine ar incerca sa-i reziste, iar ca o lovitura ultima, in “Beyond Love” este o nota animalica care pur si simplu incatuseaza spiritele inocente.
“Femeia care poarta aceste parfumuri este gingasia intruchipata. Gustul sau este acela al tineretii, dar ea stie foarte bine sa-si exercite puterea feminitatii. Pacatul este doar la un sarut distanta.”

Tema “paradisului artificial”

“A Taste of Heaven” by Kilian – absinthe verte
Inspirat de aroma absintului, nectarul poetilor de secol XIX, parfumul respira initial a floare de portocal iar apoi se desface intr-o inima de trandafir turcesc. Note lemnoase de patciuli si licheni de stejar se imbina cu ambra lasciva, iar “Gradina Deliciilor” este atinsa cu prospetimea lavandei din sudul Frantei si caldura vaniliei de Bourbon. O bautura care te poarta intr-o fina reverie.

“Straight to Heaven” by Kilian – white crystal
Rom! Aroma distilata in butoaie aduse pe valuri din lumi indepartate! O nota sexy care imbina caldura insulelor Caraibe cu patciuli, iar aura de mister este conferita parfumului de nucsoara, cedru si lemn de trandafir Brazilian. Acest alcool datator de viata impinge inspre tentatie si pacat, ca o invitatie spre fructul oprit, adus de vapoare din insule exotice.

“Paradisul artificial este soarele negru, partea intunecata a frumusetii. Ca sa atinga acest paradis, barbatul trebuie sa renunte la notiunile de bine si rau, redefinindu-se pe sine.”

Tema “orgiilor parisiene”

“Liaisons Dangereuses” by Kilian – typical me
Acest parfum subliniaza pruna din Damasc, un fruct delicat al carui miros aduce aminte de alcovul inghesuit de pasiunea indragostitilor infocati. Mustos si complex, el are efectul vaporilor de alcool. Te ameteste si lasa deoparte inhibitiile. In inima parfumului se afla suflarea aprinsa a unei muscate egiptene, incalzita de scortisoara din Ceylon. Santalul indian structureaza compozitia care isi atinge deplinatatea in note senzuale de mosc.

“Cruel Intentions” by Kilian – tempt me
Note calde si aromate de Oud, un lemn legendar a carui greutate este mai scumpa decat cea a aurului, impreunate cu inocenta bergamotei din Calabria, atrag fara drept de apel.

Numai ca odata inauntru, simti cum parca o usa, ca o capcana, se inchide in urma ta, gratie trandafirului de mai (Rosa Centifolia) si a notelor lemnoase. Lemnul sec de Guaiac ofera mister si eleganta, iar pielea este incalzita la final de rasini balsamice (Styrax) si nota animalica de Castoreum cu iz senzual de piele incinsa.

“Orgiile parisiene sunt o sursa de placere, iar in fata ochilor avem corpuri umede de transpiratie, fierbinti cu mirosuri sexuale din timpul noptii. In armonie cu traditiile libertine ale secolului XVIII, aceste doua parfumuri simbolizeaza transgresiunea, placerile carnale si invingerea conventiilor.”

Al saptelea parfum (septembrie 2008):

“Prelude to Love” by Kilian – invitation
O amintire olfactiva a unei prime intalniri. Ca roseata din obraji aparuta la acea prima intrevedere, un buchet de note citrice explodeaza exuberant: bergamota, portocala din Sevilla si lamaia urmate delicat de ghimbirul picant, piper si flori de portocal, iar notele finale sunt date de maiestuosul iris de Florenta.

“Flaconul si cutia sunt ca o ofranda adusa zeilor, un simbol al fascinatiei cu tot ce-i mai frumos in viata.”-Kilian Hennessy

Cutia este ca cea care adaposteste o comoara: ca sa descoperi ce e inauntru, trebuie sa ai o cheita. Parfumul sta pe un pat inclinat de satin negru, pozitie ce evoca decadentul secol al XVIII-lea.

Ciucurasul negru adauga mister parfumului si alunga orice fel de magie neagra, alta decat cea a miresmei.
Flaconul este unul al senzatiilor multiple: mat si lucios, neted si dur, negru si transparent, cald si rece. Motivele laterale, regasite si pe capacul lumanarilor, sunt exact cele gravate pe scutul lui Achile, protejand pe cel care-l poarta.

Identitatea lui Kilian sta in litera “K”, litera magica a Egiptului antic.

Dupa ce elixirul din interiorul flaconului a ajuns la ultimile-i picaturi, acesta poate fi reumplut la fantana din magazin, butoias al elixirului scump.

Toate parfumurile vin in caseta neagra, in concentratie EDP (eau de parfum), 50ml si costa 759RON.
MADISON va gazdui fantani in forma butoiaselor in care se maturizeaza cognacul. Refill-ul la fantanile de la MADISON va costa 400RON.
Colectia include si lumanari, ecouri ale parfumurilor, iar acestea costa 280RON.
Linia va fi disponibila in Europa de Est incepand cu 15 noiembrie 2008 numai in cele doua locatii MADISON.

Kilian Hennessy ne va onora cu prezenta sa la Bucuresti pe 20 noiembrie si va acorda interviuri presei numai in urma unui appointment special. www.bykilian.com

Printre casele de parfumuri aflate in portofoliul MADISON se numara Annick Goutal, Bond No. 9, Creed, Clive Christian, By Kilian, Comme des Garcons, Boellis – Panama 1924, Miller Harris, Claus Porto, Ineke San Francisco, Agraria San Francisco, Nasomatto, Parfumerie Generale, Puredistance si Carthusia.

 

Tags: , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.