Picaturi
Author: DeeA
Ploua din nou, stropii cad peste mine. Cad la fel ca si lacrimile mele nevazute de nimeni.
Picaturi mari cad fara oprire peste toata realitatea, parca dorind sa spele nepasarea, rautatea si lipsa de recunostinta. Ce frig este!
Ploua la fel ca in sufletul meu. Ar trebui sa se opreasca, si ploaia asta, si nebunia din sufletul meu. Sterge tot, atata timp cat mai poti. Nu-ti mai aminti nimic!
Am stat in ploaie si am ascultat zgomotul picaturilor; in afara de frig m-a cuprins o liniste nemarginita. Linistea singuratatii, linistea clipelor pe care le-am ales. E dificil!
Nu mai am o lume a mea, nu mai fac parte din niciuna, asta simt. Nu am cum sa ma incadrez nicaieri, iar la mijloc nu gasesc nimic.
Ploaia asta care tot picura din cer, ca lacrimile nevazute din sufletul meu… Vreau sa se opreasca, ca si timpul care zboara si sterge frumusetea. Amintirile minunate dispar, inlocuite de altele, nu atat de frumoase ca acelea…
Timpul se scurge si nu in favoarea noastra. Ploaia asta tot cade cu incapatanare, parca pentru a demonstra ca are dreptate: ca lacrimile vor picura in suflet pentru totdeauna.
Bucuria a devenit tristete, tristetea s-a transformat in dezamagire si ajungi sa vezi ca nu mai ai nimic, nimic pentru sufletul tau care ar dori o oaza de bucurie.
