Recenzie Jocul vieţii şi al morţii
Una dintre cele mai interesante piese ale teatrului românesc contemporan, “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, de Horia Lovinescu, a fost aleasă de Horaţiu Mălăele pentru a crea un nou spectacol la Teatrul de pe Lipscani. Actorul, care semnează şi regia şi interpretează şi rolul principal, al Tatălui, a realizat o adaptare liberă după textul lui Lovinescu, creând, astfel, un spectacol de sinteză extrem de complex.
Pentru a da viaţă personajelor spectacolului, Horaţiu Mălăele a ales tineri actori, pentru a da viaţă personajelor piesei lui Lovinescu. Astfel, Ana, tânăra disputată de cei trei bărbaţi ai textului, este interpretată de Ada Condeescu / Crina Semciuc. Abel, băiatul ascultător şi obiect al dragostei Anei, este interpretat de Lari Giorgescu / Mihai Stănescu, în timp ce Cain, fratele său, fiul risipitor, tipologia de băiat rebel, este preluat de Bogdan Mălăele / Pavel Ulici. Alături de toţi aceştia, se află Un trecător, care este, de fapt, un personaj misterios, un povestitor şi, în acelaşi timp, un mic demon jucăuş – rol interpretat de Mircea Constantinescu / Şerban Georgevici.
Regia spectacolului, semnată de Horaţiu Mălăele, este întregită de scenografia halucinant de apocaliptică, cu tente expresioniste, dar păstrând un realsim terifiant, scenografie realizată de Maria Miu.
Teatrul de pe Lipscani vă invită, aşadar, la această senzaţională premieră, “Jocul vieţii şi al morţii”, adaptare liberă după “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, de Horia Lovinescu. Un spectacol ce va scrie în mod sigur istorie, în regia lui Horaţiu Mălăele. Următoarea reprezentaţie este programata pe 31 martie.
Biletele se pot procura de la casieria Teatrului de pe Lipscani, de luni până duminică, în intervalul orar 12:00-22:00 şi online, pe www.bilete.ro. Detalii: 0734.000.236 şi 0735.146.903.