Cremşnit

Cremsnit recipeAuthor: DeeA

Ingrediente: 1 pachet aluat franţuzesc, 4 ouă, 500 ml lapte, 8 linguri zahăr sau îndulcitor artificial praf, 1 baton vanilie, 100 g făină, 1 plic gelatină

Mod de preparare:

Se incinge cuptorul la 200 de grade, 15 minute, apoi se introduc foile puse fiecare într-o tavă cu hârtie de copt. Se coc 15-20 minute şi se scot când s-au umflat şi sunt puţin rumenite.

Se lasă să se răceasca în timp ce pregătim crema. Se opresc câteva linguri de lapte şi restul se pune la fiert cu batonul de vanilie rupt în mai multe bucăţi. Se separă ouăle şi gălbenuşurile, împreună cu patru linguri de zahăr, făina şi laptele oprit, se pun într-un castron, amestecându-se bine. După ce a dat laptele în clocot, se scoate batonul de vanilie şi se toarnă peste crema de ouă.

Se pune compoziţia înapoi în cratiţă, pe foc mic, şi se amestecă până când începe să se îngroaşe ca o budincă şi în acel moment adăugăm gelatina hidratată în câteva linguri de apă, amestecând până se dizolvă în cremă.

Albuşurile se bat spumă, apoi se adaugă celelalte 4 linguri de zahăr şi se bate din nou, după care se încorporează în crema fierbinte, care a fost înainte luată de pe foc. Se amestecă uşor cu telul, de jos în sus, încorporând aer, crema ieşind astfel pufoasă după ce se întăreşte şi se răceşte.

Se lasă o tavă cu foaia în ea. Deasupra ei se întinde crema caldă. Cealaltă foaie se taie în porţii, pentru a fi mai uşor de tăiat când se răceşte. Se lasă câteva ore la frigider, se porţionează şi se pudrează cu zahăr.

 

Tags: , , , , ,

 
 
 

discuss this post

  • Anonymous

    Multumesc frumos pentru reteta, de data asta o sa incerc, ramane unul dintre deserturile mele preferate. 🙂

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Privacy Preference Center