Mercedes-Benz a oferit două premii de Excelenţă la cea de-a XI-a ediţie a TIFF

Helmut Sturmer• Mercedes-Benz a oferit, pentru prima dată, în cadrul festivalului două premii de excelenţă: Helmut Sturmer şi Iosif Demian
• Pentru a cincea oară maşina oficială a festivalului, Mercedes-Benz a condus celebrităţile la TIFF 2012
• Corespondent special Mercedes-Benz, Cristina Chipurici, a intervievat invitaţii TIFF 2012 despre cum apreciază ei excelenţa

Pe durata celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Mercedes-Benz a fost alături de invitaţii TIFF, onorând rezultatele excelente şi oferind în premieră două premii de Excelenţă în cadrul Galei de Închidere de pe 9 iunie. Regizorul şi scenaristul Iosif Demian şi scenograful Helmut Sturmer au urcat pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, unde au primit din partea Mercedes-Benz câte un Premiu de Excelenţă care să le recunoască şi să le celebreze carierele remarcabile în cinematografia românească. Astfel, câştigătorii de anul acesta se alătură unor nume impresionante din istoria cinematografului românesc, premiate de compania germană încă din 2008: maestrul Radu Beligan (2008), maestrul Mircea Albulescu (2009), maestrul Liviu Ciulei (2010), maestrul Lucian Pintilie (2011).

Devenită deja o tradiţie, asocierea Mercedes-Benz –TIFF reprezintă o extensie firească a programelor dedicate Excelenţei de către companie pentru a susţine talentele şi proiectele artistice remarcabile. În cel de-al cincilea an de parteneriat, alături de premiul de Excelenţă, Mercedes-Benz s-a remarcat printr-o prezenţă constantă în timpul festivalului. Cincisprezece autovehicule Mercedes-Benz (douăsprezece autoturisme Clasa E, dar şi Vito, Viano) au fost puse la dispoziţia invitaţilor TIFF pentru a-i conduce la evenimentele prevăzute în programul festivalului.

Autoturismele Mercedes-Benz Clasa E au condus invitaţii până pe covorul roşu al Galei de pe 9 iunie, asigurându-le o călătorie exclusivistă şi condiţii de cea mai înaltă calitate. Printre celebrităţile care au beneficiat de experienţa Mercedes-Benz s-au numărat membrii juriului TIFF 2012: Kjartan Sveinsson (membru al trupei Sigur Rós), Samuel Maoz (regizor), Mark Adams (critic de film), Ana Ularu (actriță), Mike Downey (producător și CEO al companiei Film and Music Entertainment); Geraldine Chaplin, Mari Törőcsik sau Ion Caramitru.

Cristina Chipurici (Pyric.ro) în numele Mercedes-Benz: ce înseamnă Excelenţa pentru invitaţii TIFF 2012
În acest an, Mercedes-Benz a dorit să ofere o nouă coordonată programului său de promovare a excelenţei prin interviurile-blitz luate celebrităţilor de către Cristina Chipurici (Pyuric.ro), blogger invitat de Mercedes-Benz. Aceasta a pregătit o serie de întrebări adresate VIP-urilor pe covorul roşu în urma cărora a aflat ce înseamnă excelenţa pentru invitaţii festivalului.

Medeea Marinescu consideră că “Excelenţa este un termen pe cât de râvnit pe atât de greu de definit!“, însă declară că „Aş oferi premiul de Excelenţă multor oameni care nu sunt figuri notorii, dar care excelează în domeniul lor. Profesori, inventatori…În artă, lucrurile sunt mai simple, pentru ca eşti vizibil, apari în faţa publicului.“

Iar tânăra actriţă, Ioana Blaj, apreciază că „Important este procesul de a ajunge la excelenţă. Eu nu cred că am ajuns încă acolo“.

Actorul Cristi Balint sintetizează: “Excelenţa este opusul comunului.”

Pornind de la promisiunea lui Gottlieb Daimler de a crea “The best or nothing”, Mercedes-Benz urmăreşte ca în orice demers să încurajeze performanţa şi rezultatele excelente. Parteneriatul dintre Mercedes-Benz şi TIFF reprezintă o iniţiativă Mercedes-Benz România, în cadrul programului său dedicat excelenţei: Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei. Acest proiect reuneşte o serie de evenimente şi acţiuni cu scopul de a promova şi susţine ideea de excelenţă (www.mercedes-benz.ro/GhidulExcelentei)

 

Tags: , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.

 
 

Privacy Preference Center