Langa mine
Author: DeeA
Imi imaginez ca esti langa mine, ca ma tii in brate… mai tii minte? Mai tii minte? Iubitule, de ce a trebuit sa ni se intample tot ce ni s-a intamplat, cum oare am ajuns sa ne fie din ce in ce mai greu, cum oare am ajuns sa sufar dupa singura mangaiere pe care o mai aveam in viata asta?
Viata… nu e asa cum ne-o dorim, nu va fi niciodata. Nu vreau sa renunt la clipele noastre de fericire, atatea cate au fost, nu vreau sa renunt la noi, nu vreau sa ramana numai un gol pe care nu voi reusi niciodata sa-l acopar cu altceva sau cu altcineva.
Asa cum am reusit sa fim impreuna, asa cum ne-a fost scris sa fim, atat de putin sau atat de mult cat am putut sa ne oferim, pentru mine a fost o mangaiere, o mangaiere mai mare decat iti poti imagina ca poate sa existe pentru sufletul unui om care nu avea nimic…
Ai fost alaturi de mine, am fost alaturi de tine, am fost amandoi la un moment dat. Nu am vrut sa ma mai gandesc la lumea care ne inconjura, la tot ce era in viata ta, la tot ce fusese in viata mea… Nu imi inchipuiam ca voi reusi sa traiesc tot ce am trait cu tine, tot ce am putut sa iau de la tine si tot ce am putut sa-ti ofer…
Iti multumesc, in sufletul meu iti voi multumi mereu pentru ca ai fost alaturi de mine. Nu stiu cum s-a intamplat sa apari in viata mea in acele clipe, nu stiu din ce motive ai ramas cu mine, dar ai fost alaturi de mine atunci cand nu a fost nimeni altcineva…
Am apreciat, iubitule, am apreciat tot ce ai reusit sa faci pentru noi, tot ce ai putut sa faci ca sa ne simtim bine si as vrea sa fie in continuare tot asa. Nu stiu de ce nu se mai poate, nu stiu de ce esti uneori atat de rece… Stiu un singur lucru: am fost numai cu tine, tin si acum enorm la tine, cu toate ca am zis ca nu o voi mai face niciodata, insa, din partea mea asa a fost sa fie.
N-as vrea sa ne despartim, n-as vrea sa uiti ca am existat vreodata in viata ta, in gandurile tale, in visele tale… Chiar, de cand nu m-ai mai visat… zile, saptamani, luni…? Cand ma gandesc cat de bine ne-a fost si cand imi dau seama cat de bine ar putea sa ne fie daca ai lasa la o parte niste lucruri care vin din alta parte parca si nu de la tine…
Iubitule, vreau sa fim impreuna, vreau sa fim noi doi asa cum eram odata, asa cum inca mai suntem, asa cum am putea fi… tu langa mine… eu langa tine…
at 3:24 pm
e minunat c spui,dorinta ta necurinsa d avea alaturi intotdeauna,la bine si rau,fiinta draga,e cel mai skump lukru!stii s pretuiesti tot c ai trait,bune si rele,amintirile pt tine sunt comori d kre nu te-ai lipsi,sunt parte din tine,le retraiesti,mai ales p cele frumoase,poate kiar t legi d ele in momente d rascruce!reiese usor,din ceea c ai spus,o teama d a nu pierde ceea c ai,o teama fireasca,dar kre n-ar trebui sa te domine!t doare tot raul kre s intampla,t apasa fiekare moment trist tokmai pt k tu nu vrei s fie asa,urasti s fie asa,dar cu toate astea t trezesti intr-un vartej de sentimente si trairi p kre la un momendat nu mai esti stapana…!deobicei t lasi dominata si asta nu e bine,lupti pt altii dar kand e vb d tine,t neglijezi!oare altii tot asa fac pt tine?
meriti mai mult,de ce t multumesti ku atat d putin?nu crezi k dai peste pers nepotrivite kre nu stu decat s ceara si s primeasca?insetezi dupa dar iubire,liniste,fericire,dupa un pik d mangaiere,dar nu t injosii!la kat poti tu s oferi,meriti mult mai mult,poate kiar si alti oameni in viata ta…t legi d orice lukru kre te-ar putea bukura dar ai grija s nu ramai dezamagita…!!!
at 4:44 pm
nu simt…nu mai simt demult…nici ce inseamna bucurie shi nici tristetze,insa ma regasesc in aceste randuri…shi stiu cat ma durut…shi poate ink ma mai doare, dak ar fi un medicament pt asa ceva….as da oricat pe el…doar sa ma simt mai bn…dar nu este…timpul trece iar eu nu ma mai vindec…
at 10:43 am
observ cu stupoare ca e chiar povestea mea…ranile sunt deschise si adanci,par mult prea greu de vindecat si nu gasesc puterea de a merge mai departe.Doare cumplit de tare sa vezi ca tot ce ai cladit se darama in doar o secunda,sa vezi cum se face praf tot si sa nu potiface nimic…ma intreb oare unde am gresit…?ma intreb de ce a trebuit sa se intample asa…?sunt multe intrebari fara raspuns si cred k asa or sa ramana.O poveste trista,o poveste care trebuia sa aibe alt final.
at 6:23 pm
Finalul… Nu este intotdeauna asa cum ni-l dorim! Iar intrebarile poate ne vor urmari toata viata!
at 5:51 pm
aiurea….am impresia k pt unii,iubirea-i interzisa!j dc t zbati,vrei,iti doresti,incerci,suferinta e j mai mare….j t cuprinde disperarea.t razvratesti,defapt vrei s o faci dar cu ai impotriva cui….e dezumanizant….nebunia e doar l n singur pas….moartea devine o dorinta tot mai atragatoare…am trecut prin fazele astea.cei care trec cu bn peste ele sunt invingatori.toate intamplarile astea iti intaresc sufletul;bineinteles mai intai ti-l sparge in mii d chioburi….trist,j totusi real.e pakt,fiekre avem ocazia s shimbam cv,s indindem o mana cuiva cazut in groapa aia adank j hada a suferintei,insa preferam s mai shilodim n suflet,j ink unul……aiurea…