840 de familii vor primi „Cutia cu Bucurie” cu alimente de bază

„Cutia cu Bucurie” pornește din nou la drum. Aceasta va ajunge în lunile aprilie și mai în casele a 840 de familii vulnerabile din județele Ilfov, Olt, Teleorman și Tulcea. Acțiunea umanitară este o campanie inițiată în anul 2020 de Carrefour România, Crucea Roșie Română și Green PC Ambalaje, căreia i s-a alăturat anul acesta și dezvoltatorul de spații logistice P3 Logistic Parks (P3).

Cutia cu bucurie conține alimente de bază greu perisabile și va ajunge la familii în dificultate, în lunile aprilie și mai. În total, aproape 16,000 de produse alimentare vor fi distribuite de voluntarii Crucii Roșii Române și voluntarii P3, direct la ușa beneficiarilor.

Fiecare ”Cutie cu Bucurie” conține alimente ce pot asigura necesarul de hrană de bază pentru o familie formată din trei membri, pentru două săptămâni. Acestea includ: făină, mălai, ulei, bulion, griș, paste făinoase, conserve de carne, supă la plic, lapte UHT, cereale, zahăr.

Sărăcia reprezintă realitatea de zi cu zi în care trăiesc sute de mii de persoane din România, atât în mediul rural cât și urban, iar pandemia COVID-19 i-a pus și mai mult în pericol.

„Pandemia COVID-19 nu este doar o criză de sănătate, ci și o criză socială și economică. Ea a afectat cel mai tare oamenii săraci, accentuând problemele sociale deja existente în cazul lor. Nimeni nu trebuie lăsat singur în fața acestei provocări. Asigurarea unui minim necesar de hrană pentru a-i ajuta să supraviețuiască în această perioadă, a devenit o preocupare constantă pentru organizația noastră. Suntem recunoscători partenerilor noștri ”de cursă lungă” – Carrefour România pentru inițiativa de a continua campania inițiată anul trecut, ”Cutia cu Bucurie” și aducem mulțumiri P3 Logistic Parks care s-a alătura acestui demers umanitar cu o donație generoasă.” – Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

“Responsabilitatea a fost întotdeauna una dintre valorile P3, iar din postura de dezvoltator și manager de spații logistice simțim un sentiment de responsabilitate aparte față de comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Poate că mai pregnant în această perioadă dominată de restricții sociale și incertitudini economice. În acest context, ne-am alăturat cu bucurie inițiativei derulate de partenerul nostru Carrefour și Crucea Roșie Română și am convingerea că împreună cu echipele de voluntari P3 vom reuși să aducem un strop de alinare, în această perioadă dificilă, în casele a peste 800 de familii vulnerabile din zonele vizate.” – Sînziana Pardhan, Managing Director P3 România.

P3 Logistics Parks mizează pe ideea de comunitate și are în vedere să adăuge constant facilități care să întâmpine cât mai bine nevoile și interesele chiriașilor și să sporească gradul de confort pentru cele câteva mii de oameni care își desfășoară activitățile zilnice în perimetrul parcului, marea majoritate rezidenți ai localităților învecinate. Cu o suprafață închiriabilă de 380.000 de m2 dispuși în 14 depozite, acces direct la A1, soșeaua de centură și coridorul pan-european 4, un restaurant cu auto-servire cu 200 de locuri la interior și terasă proprie, terminale feroviare pentru transport mărfuri și călători, dar și o facilitate de tip hostel în construcție, P3 Bucharest A1 este cel mai complex parc industrial din România.

“Rămânem un partener al comunităților în care suntem prezenți și continuăm să sprijinim sute de familii care, în contextul pandemiei, trec prin situații critice. Responsabilitatea stă la baza filosofiei business-ului Carrefour, prin urmare vom continua să contribuim la binele comunității și să fim alături de persoanele care au nevoie de susținere, atât prin proiectul Cutia cu Bucurie, cât și prin alte programe pe care le desfășurăm. Alături de partenerii noștri acționăm ghidați de puterea solidarității în fața greutăților și ne dorim să le oferim acestor oameni hrana necesară și puterea de care au nevoie pentru a merge mai departe”
– Anca Damour, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

În anul 2020, Carrefour România a donat Crucii Roșii Române 1,300 de „Cutii cu Bucurie” pe care voluntarii le-au distribuit în 26 de județe ale țării, persoanelor nevoiașe, iar începând cu 2021, Crucea Roșie se află printre ONG-urile beneficiare ale programului Act For Good, lansat de Carrefour România la începutul anului. Cu suportul consumatorilor, Crucea Roșie Română a beneficiat prin acest program de o primă donație de 138 de Cutii cu Bucurie, iar în total au fost donate peste 1,200 de cutii pentru cele 9 ONG-uri incluse în program.

Act For Good transformă orice tranzacție într-o faptă bună care #SePune pentru binele mai mare. Prin fiecare sesiune de shopping, utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri. Totul integrat în aplicația Carrefour, o platformă care conectează într-un singur loc cumpărăturile, responsabilitatea socială, susținerea comunității și experiențele personale.

Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Despre P3 Logistic Parks
P3 este un investitor, proprietar, dezvoltator si manager pe termen lung de proprietăți logistice europene cu peste 6.5 milioane m² de active aflate în administrare și un portofoliu extins de terenuri de 1.2 milioane m² cu disponibilitate imediată pentru dezvoltări de tip built-to-suit. P3 are operațiuni în 12 țări și investește și se dezvoltă pe piețele europene de două decenii. Cu sediul central în Praga, P3 are peste 190 de angajați în 11 birouri în orașe cheie din Europa, oferind dezvoltări integrate, terenuri, construcții și servicii de mentenanță post-închiriere. Pentru mai multe informații despre P3, vizitați www.p3parks.com.

Despre Carrefour
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau prin Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store și cu o rețea prezentă în 36 de orașe.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate, în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România eticheta “în conversie la bio”. În plus, Carrefour a susținut atât financiar cât și prin transfer de expertiză, înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România.
Ducând mai departe grija pentru comunitate și mediul înconjurător, Carrefour România derulează Punem Preț pe Plastic, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. De asemenea, compania a introdus pungile biodegradabile și compostabile alături de o gamă extinsă de produse biodegradabile, realizează programe de colectare selectivă și derulează inițiative de încurajare a bunelor obiceiuri. Acestor inițiative li se adaugă contribuția de peste un deceniu la Banca de Alimente – Crucea Roșie și suportul pentru multe alte programe prin care susține comunitățile vulnerabile și reduce risipa alimentară.

 

Tags: , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Privacy Preference Center