„Doctor cu 4 lăbuţe”, terapie pentru 250 de copii şi bătrâni
Echipa de Terapie și Activități Asistate de Animale, parte a Clubului Câinilor Utilitari, dă startul proiectului „Doctor cu 4 lăbuțe”. Astfel, 4 câini special antrenați, alături de handlerii lor din echipa de Terapie şi Activităţi Asistate de Animale, vor desfășura programe și activităţi terapeutice pentru copii şi adolescenţi care suferă de afecţiuni oncologice sau dizabilităţi (fizice, motorii şi vizuale), Sindrom Down, Tulburări de Spectru Autist şi pentru vârstnici, beneficiari ai organizațiilor: Asociația Help Autism, Asociația Învingem Autismul, Asociația MAGICAMP, Asociația Down Plus și Asociația Creștină Sfântul Alexandru și Sfântul Nicolae.
„Doctor cu 4 lăbuțe” se desfăşoară pe o perioadă de 6 luni şi are o valoare totală de 39.180 lei, din care 24.400 lei reprezintă contribuţia Fundaţiei Orange. Proiectul este finanţat în cadrul concursului „Susţine un ONG!” ediția 2017, prin care Fundaţia Orange oferă anual fonduri pentru proiecte coordonate de angajaţi ai Orange România.
Iniţiat şi coordonat de Raluca Niță, angajat Orange, proiectul își propune să ofere activități terapeutice asistate de animale pentru 250 de copii și vârstnici.
Cei 4 câini de Terapie si Activități Asistate de Animale sunt selectați, instruiți și pregătiți în mod special, dresajul specific având o durată de doi – trei ani. Ei nu acționează individual, ci doar împreună cu instructorul canin. Din proiect fac parte un Border Collie – Happy, un Golden Retriever – Maya, un Golden Retriever – Happy și un cățel de rasă mixtă – Gigica.
„Doctor cu 4 lăbuțe” este proiectul care aduce fericire în ochii celor care se vor bucura de cățeii noștri, iar noi suntem încântați că juriul ‘Susține un ONG!’ a crezut în proiectul nostru, iar cu ajutorul acestei finanțări vom putea să contribuim la terapia a 250 de copii și vârstnici!”, a spus Luciana Manole, coordonatorul departamentului de Terapie și Activități Asistate de Animale.
Terapia Asistată de Animale este o terapie complementară cu ajutorul căreia se obțin de multe ori rezultate acolo unde motivația sau dorința de a trece peste obstacole s-a pierdut din cauza suferinței sau a efortului. Terapia și activitățile asistate de animale aduc beneficii de ordin fizic, psihic și social în viața persoanelor aflate în suferință: îmbunătățirea tonusului, a condiției fizice și a coordonării, diminuarea depresiei și a nervozității, reducerea sentimentelor de singurătate și izolare.
Proiectul câștigător al concursului ‘Susține un ONG!’ a fost ales de către un comitet de selecţie format din: Andreea Giuclea – jurnalist Decât o Revistă , Horia Brenciu – cântăreț, entertainer și prezentator TV HB Media Entertainment, Mihai Dobrovolschi– fondator Radio Guerrilla , Cristian Pațachia-Sultănoiu – Development & Innovation Manager Orange România și Amalia Fodor – Director Executiv Fundaţia Orange.
Despre Asociația Clubul Câinilor Utilitari
Asociația Clubul Câinilor Utilitari este o organizație non-profit, care se implică în formarea de echipe om-câine de terapie și în activități de căutare și salvare. Asociația dezvoltă proiecte menite să îi ajute pe copiii cu diferite afecțiuni fizice sau emoționale. Pe langa acestea, se implică activ în proiecte educaționale, cu ajutorul cărora copiii învață cum să interacționeze corect cu animalele și cum să le respecte.
Asociația Clubul Câinilor Utilitari are un departament de “căutare și salvare” care se pregătește constant pentru a interveni în caz de calamități naturale. Pentru mai multe informații, va rugăm să accesați www.terapiecuanimale.ro și www.caini-utilitari.ro.
Despre Fundaţia Orange
Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Fundaţia Orange dezvoltă proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz şi de educaţie digitală pentru copii din zone defavorizate, în scopul integrării lor sociale.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro.