Implanturile cu silicon de dimensiuni mai mici – noul val al chirurgiei estetice

operatie esteticaRapoartele specialistilor în chirurgie estetică arată că între 5 și 10 milioane de femei din întreaga lume își fac anual operații pentru mărirea sânilor. Cu toate că trăim într-o societate în care tindem spre mai mult, mai vizibil, mai șocant, a apărut o nouă tendiță în privința alegerilor operațiilor pentru implanturile de sân.

”Implanturile mamare siliconice rămân cele mai folosite, însă dimensiunile cerute de paciente sunt din ce în ce mai mici. Dacă anii trecuți, femeile care ajungeau la cabinetul meu îmi cereau implanturi de dimensiuni mari, acum solicitările tind să meargă spre dimensiuni scăzute, subtile, cât mai aproape de natural. Multe femei doresc pur și simplu să își mărească bustul doar cu o dimensiune în plus, fără prea mari exagerări”, spune Dr. Ion Zegrea, medic specialist în chirurgie plastică la Clinica Elysium.

Noua tendință a implanturilor cu silicon de dimensiuni moderate a fost dată și de celebritățile de la Hollywood. Victoria Beckham, Heidi Montag, Sharon Osbourne, Pamela Anderson sau Tamra Barney și-au micșorat implanturile sau chiar au renunțat de tot la ele. Recordul de operații estetice cu implanturi XXL a fost depășit în perioada 2000-2006, când vedete precum Pamela Anderson din Baywatch și Carmen Electra au apărut în seriale și zeci de pictoriale în care își afișau sânii voluminoși cu implanturi de silicon.

”Întotdeauna le recomand pacientelor mele mărimile potrivite pentru implanturile de silicon. Niște sâni prea mari, disproporționați, schimbă centrul de gravitate al corpului și forțează mai mult coloana, pot cauza dureri și disconfort. Acestea sunt lucruri pe care le discut cu fiecare pacientă atunci când alege să facă acest tip de operație, iar în multe cazuri puțin volum este chiar necesar, acesta fiind motivul pentru care se ajunge la operație. Un medic trebuie să recomande mereu ceea ce este mai potrivit și mai sănătos pentru pacientă”, mai spune chirurgul estetician, Dr. Ion Zegrea.

În ultimii 15 ani, numărul operațiilor de augumentare a sânilor a crescut cu 15 procente. Cele mai multe dintre aceste intervenții chirurgicale sunt făcute în California, Nevada, Florida și Brazilia. Deși în anumite țări implanturile de mari dimensiuni cunosc un declin, femeile rămân la fel de interesate să își îmbunătățească estetica sânilor prin diverse proceduri. Indiferent de țendințele și alegerile pe care le fac femeile în privința intervențiilor estetice asupra corpului lor, mărirea sânilor cu implanturi mamare cu silicon rămâne printre cele mai populare operații de chirurgie estetică din lume.

Despre Dr. Ion Zegrea
Dr. Ion Zegrea este medic specialist de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, membru al Asociației Chirurgilor Plasticieni din România și International Society of Aesthetic Plastic Surgery (ISAPS). Dr. Ion Zegrea a absolvit în 1998 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. În 2005, a început specializarea în departamentul de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă din Spitalul de Urgență București – Floreasca sub directa îndrumare a profesorului Ioan Lascar, devenind medic specialist în 2011. A participat la numeroase proiecte de cercetare naționale și internaționale. Are la activ un brevet de invenție premiat cu medalia de Aur la Salonul de Inventica INNOVA Brussels 2013.

 

Tags: , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.