START Campania umanitară ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi!

Duminica, 15 noiembrie 2015, se dă startul în campania ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi, editia ‪#‎ShoeBox2015! Vino alături de noi şi fă o bucurie unui copil!

Începând cu anul 2015, se primesc doar cutii care conţin lucruri noi, nefolosite şi cu etichetă. În cadrul editiei ‪#‎ShoeBox2015, doritorii vor putea oferi copiilor un mic cadou împachetat într-o cutie de pantofi.

DE CE AI NEVOIE PENTRU CADOUL TĂU?
– o cutie goală de pantofi (corpul şi capacul);
– hârtie de împachetat cadouri (găseşti o mulţime de modele de Crăciun/sărbători de iarnă);
– foarfecă/cutter;
– timp şi/sau bani pentru a cumpăra lucrurile pe care vrei să le dăruieşti unui copil de vârsta şi genul alese de tine.

CE SĂ CONŢINĂ CADOUL TĂU?
Se învelesc frumos în hârtie cutia şi capacul ei, fiecare separat, apoi pui în cutie tot ce te lasă sufletul să cumperi. Iată câteva sugestii:

– dulciuri (spre exemplu, ciocolată, biscuiţi, napolitane), dar NU ceva perisabil (banane, portocale, iaurt);
– articole şcolare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva;
– jucării potrivite pentru vârsta şi sexul copilului;
– produse de igienă personală: periuţă şi pastă de dinţi, săpun, şampon, gel de duş, absorbante (în fiecare an, am observat că fetele aveau mare nevoie de absorbante);
– o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (eşti liber să pui datele tale de contact şi să păstraţi legătura în continuare);
– articole de îmbrăcăminte: un fular, o căciulă, ciorapi groşi, mănuşi etc.;
– poate o lumânare parfumată care să-i amintească şi lui de mireasma Crăciunului; însă fără chibrituri! Nu cumva să faca vreo ispravă copilul… Lumânarea nu trebuie să fie neapărat “fancy”, ci “folosibilă” (mulţi dintre copilaşi NU au nici măcar curent electric!).
– orice alt cadou care ştii că i-ar bucura pe copiii tăi sau de care te-ai bucura tu dacă ai fi în locul lor.

Poţi pune în cutie tot ce încape în ea, ce vrei şi ce crezi că îi trebuie unui copil de vârsta şi genul pentru care îţi doreşti să cumperi ceva.

Cele 25 de magazine ECCO din ţara sunt parteneri de locaţie în cadrul proiectului ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi şi vor colecta şi livra cadourile pentru cei mici. Toate cadourile vor fi verificate şi sigilate cu etichete pentru fetiţe sau băieţi.

Cu ajutorul celor de la Asociaţia Studenti pentru Viaţă, Asociatia Centru de performanţă before & after school CONIL, Fundaţia Principesa Margareta a României, Asociatia ANA ŞI COPIII, Institutul pentru ocrotirea mamei şi copilului Alfred Rusescu, Fundaţia Ringier şi al altor organizaţii, aceste cadouri vor fi distribuite în Bucureşti şi împrejurimi în perioada 16-24 decembrie 2015 şi împărţite copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani.

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.