Premiera pentru Europa de Est: Primul implant de grefă vasculară biosintetică cu ţesut de ovine
Viaţa unui pacient de 63 de ani, diagnosticat cu boala arterială periferică, a fost salvată printr-o intervenţie de implantare de grefă vasculară biosintetică, realizată la Spitalul European Polisano în premieră pentru Europa de Est. Intervenţia, încheiată cu succes, a durat 1h 30 minute şi a fost efectuată de echipa Heart Team, condusă de Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano şi şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculara şi Toracică.
Una din trei persoane cu vârsta de 60 de ani suferă de boală arterială periferică, determinată de blocarea arterelor membrelor inferioare. Primele simptome ale pacientului sunt durerile şi crampele la nivelul muşchilor piciorului în timpul mersului, iar pe măsură ce boala avansează apar durerile în repaus, ulcerele şi gangrenele, care nu se pot vindeca fără restabilirea fluxului sanguin la nivelul piciorului. Boala arterială periferică are o rată de creştere rapidă, fiind întâlnită în special la fumători, diabetici şi persoane care suferă de hipertensiune arterială. Netratată la timp, aceasta poate duce chiar la amputarea piciorului afectat.
Grefa biosintetică Omniflow II este o tehnologie nou introdusă în Europa de Est pentru tratarea acestei boli rapid progresive. Grefa este produsă de LeMaitre, cel mai mare furnizor global de dispozitive inovatoare pentru tratarea bolilor vasculare periferice şi este realizată din colagen încrucişat de la ovine şi o meşă sintetică din poliester. Datorită ţesutului animal, grefa biosintetică este foarte uşor absorbită de ţesutul uman, iar riscurile de infecţie sau incompatibilitate sunt aproape nule. Această grefă înlocuieşte cu succes metodele clasice ale chirurgiei vasculare şi anume bypass-ul sau grefele din materiale sintetice, cu risc ridicat de infecţii şi care la un moment dat trebuie înlocuite.
“Grefa biosintetică este o inovaţie în tratarea bolii arteriale periferice, ce oferă pacienţilor beneficii incontestabile, precum reducerea riscului de infecţii grave şi recuperare foarte rapidă. Suntem încântaţi că dispunem în cadrul spitalului nostru de acest tratament de ultimă oră. Acest lucru înseamnă pentru noi încă un pas făcut în direcţia îmbunătăţirii serviciilor medicale disponibile în România, pentru ca pacienţii noştri să nu mai fie nevoiţi să se trateze în străinătate la preţuri semnificativ mai mari“, a declarat Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano şi şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică.
Intervenţia a presupus montarea unei grefe biosintetice Omniflow II în artera periferică printr-o incizie minimă la nivel inghinal şi astfel fluxul sanguin a revenit la normal. Echipa medicală a fost formată din: Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano şi seful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică, Dr. Nicolae Florescu, şeful secţiei de Cardiologie Intervenţională, Dr. Alexandru Voican, medic specialist Cardiologie Intervenţională şi asistaţi de către Prof. Univ. Dr. Sherif A H Sultan, vicepreşedintele Societăţii Mondiale de Chirurgie Vasculară şi Preşedinte al Institutului Vascular de Vest.