Vino la a doua ediţie a târgului 10beneficii !
Te aşteptăm în 28-29 martie la Palatul Inspayer – str Batiştei nr.24A, interval orar 11.00-19.00.
Uitandu-ne în jurul nostru vedem oamenii din ce în ce mai preocupaţi şi grăbiţi. Se plâng că nu mai au timp, că nu se mai pot odihni suficient, că nu mai au liniştea sufletească de odinioară.
Trăim într-un ritm alert care ne suprasolicită din toate punctele de vedere.
Şi atunci intervine extenuarea, momentul în care tindem să cedăm şi în care începem să căutăm soluţii pentru a putea face faţă provocărilor din ce în ce mai mari la care suntem supuşi zilnic.
De aceea te invităm alături de noi la cea de a doua ediţie a Târgului “10beneficii” pentru că îţi punem la dispoziţie metode şi soluţii pentru restabilirea echilibrului fizic, mental şi sufletesc.
Prezentări susţinute de medici, traineri, psihologi despre: destin și autocunoaștere, depresie și metode de combatere, importanța detoxifierii organismului, protecție energetică, încredere în sine, terapii anti-aging, armonia cu noi înșine, stil de viață sănătos, frumusețea interioară și exterioară, tehnici holistice de eliberare a stresului, feng shui, semnificația viselor.
Expoziție cu produse și terapii pentru întărirea imunității, combaterea oboselii, pentru plus de energie astfel încât să ne menținem în cea mai bună formă.
Pentru cei care sunt interesați să ofere de Paști cadouri celor dragi: bijuterii cu pietre semiprețioase și swarovski, aromadifuzoare, pahare destinate energizării și structurarii apei potabile, produse cosmetice bio, cristale, uleiuri esențiale, decorațiuni tradiționale.
Pentru cei norocoși avem pregătite numeroase cadouri la tombolă, ce se vor extrage dupp fiecare prezentare.
Fiecare participant va primi diverse testere și mici cadouri.
Totul interactiv: la prezentări poți adresa întrebări specialiștilor despre ceea ce te interesează în mod deosebit, la expo poți testa diverse terapii și tratamente faciale.
Garantat vei regăsi alături de noi echilibrul de care cu toți avem nevoie!
Intrarea liberă!