Ziua îndrăgostiţilor, una dintre cele mai depresive sărbători
Zilele de naştere, sărbătorile, aniversările – pentru majoritatea oamenilor sunt evenimente frumoase, însă ele pot declanşa reacţii neplăcute în cazul persoanelor depresive. Simptomele depresive ce apar în jurul unui eveniment încep să se manifeste cu săptămâni înainte de data acestuia şi pot continua săptămâni bune după el. Dr. Deborah Şerani, psiholog, spune că orice fel de eveniment poate cauza apariţia sau înrăutăţirea episodului de depresie.
Platforma online www.depresiv.ro vine în ajutorul celor care sunt predispuşi depresiei şi îi sfătuieşte pe aceştia să îşi creeze un calendar în care să încercuiască datele întâmplărilor sau sărbătorilor ce le aduc sentimente negative dar şi pozitive. În acest mod vor avea mai mult control asupra sentimentelor care îi încearcă în apropierea lor şi vor putea să le depăşească mai uşor.
Cele mai depresive perioade din an
Conform Google Trends, în 2014 cele mai multe căutări ale cuvintelor “depresie”, “anxietate”, “durere”, “stres” şi “epuizare” au avut loc pe 23 aprilie. Căutarea acestor cuvinte creşte în timpul primăverii şi al toamnei, iar în timpul verii şi al iernii scade. Primăvara este una dintre cele mai depresive perioade ale anului, schimbările de temperatură şi schimbarea programului zilnic al unei persoane putând fi declanşatoare ale depresiei.
Cu toate acestea, sărbătorile de iarnă sunt pentru mulţi oameni cauze ce pornesc un episod depresiv. Am crescut cu concepţia ca sărbătorile de iarnă sunt unele dintre cele mai fericite momente ale anului, însă specialiştii spun că nu este deloc aşa. Majoritatea oamenilor au aşteptări foarte mari de la clipele petrecute de sărbători, aşteptări ridicate din cauza promovării nerealiste a unui Crăciun ideal, fie în filme, fie în reclame.
A treia zi de luni din ianuarie a fost “premiată” cu titlul “Blue Monday”, fiind considerată cea mai tristă zi a anului. Există câteva elemente care au contribuit la o astfel de denumire: faptul că au trecut sărbătorile, faptul că s-a încheiat vacanţă şi oamenii s-au întors la muncă, faptul că încep să apară facturile de plătit, dar şi faptul că nopţile sunt lungi şi foarte reci.
Izolarea socială şi melancolia
Izolarea socială, în special în perioada sărbătorilor, este una dintre cele mai importante semne ale apariţiei depresiei. Oamenii depresivi sunt singuratici şi evita interacţiunea socială. Acest fapt îi face să se simtă cu atât mai mult singuri şi nedoriţi, întrebându-se de ce nu pot fi şi ei atât de fericiţi precum ceilalţi.
Evenimentele importante ce au loc în timpul unui an pot aduce amintiri foarte plăcute despre cum obişnuiau să le petreacă în trecut, despre cât de bine era atunci comparativ cu prezentul. Această situaţie apare mai ales în cazul celor care au suferit o pierdere importantă – fie decesul unei persoane dragi, fie despărţirea de partenerul de viaţă.
Cum să treceţi peste depresia de Ziua Îndrăgostiţilor
Depresia de Valentine’s Day poate apărea atât în cazul persoanelor singure, cât şi în cazul persoanelor care nu sunt fericite în relaţia în care se afla. Această sărbătoare poate declanşa sentimente de pierdere, neadaptare, scăderea stimei faţă de sine sau respingere. Este din ce în ce mai greu să treci peste o astfel de zi, de când a început să fie promovată, acceptată şi sărbătorita de foarte multe persoane.
Oamenii au nevoie de conexiuni speciale cu cei din jur pentru a fi fericiţi, au nevoie să ofere şi să primească afecţiune. Însă în cazul în care aceste lucruri nu se întâmplă, exista numeroase activităţi plăcute care pot ajuta la ridicarea moralului. Specialiştii www.depresiv.ro recomanda ca, de sărbători, să aveţi curajul să începeţi noi obiceiuri, tradiţii. În acest fel nu vă veţi mai gândi la modul în care obişnuiaţi să le petreceţi în trecut.
De Ziua Îndrăgostiţilor puteţi să vă răsfăţaţi şi să vă cumpăraţi dumneavoastră un cadou sau puteţi face un gest drăguţ pentru o persoană nevoiaşă. Puteţi organiza o petrecere chiar dacă nu aveţi partener de viaţă sau puteţi ieşi în oraş cu prietenii care sunt tot singuri. O simplă sărbătoare nu trebuie să vă influenţeze în aşa măsură starea de spirit, încât să pornească un întreg episod depresiv. Apelaţi cu încredere la familie şi la prieteni, ei sunt cei care vă vor face să vă simţiţi apreciaţi.
Platforma online www.depresiv.ro reprezintă un punct solid de sprijin pentru cei care suferă de depresie, oferind informaţii complexe despre tulburările specifice, sfaturi pentru tratarea acestora şi explicarea factorilor ce conduc la apariţia unor astfel de dispoziţii, de către specialişti avizaţi din domeniul psihiatriei. Astfel, puteţi consulta platforma pentru a cunoaşte mai multe detalii despre apariţia depresiei, fie atunci când va confruntaţi personal cu aceasta sau când cei dragi prezintă simptomele specifice.
at 1:38 pm
Pe bune? Depresie de ziua indragostitilor? Hai sa facem depresie din orice, nu? De ce vorbim despre depresie in niste cazuri atat de simpliste? In loc sa luam atitudine, sa devenim din ce in ce mai buni in ceea ce profesam, sa socializam, sa iesim, sa cunoastem oameni, noi facem subit depresie. Ca sa vezi!