Cum să previi reapariţia depresiei?

sadnessRecuperarea în urma unei depresii este un proces îndelungat şi dificil. Din nefericire, aproximativ 50% dintre oamenii care au trecut printr-un episod major de depresie vor recidiva, iar şansele cresc dacă au avut mai mult de un astfel de episod (conform American Psychiatric Association, 2000). Riscul de a interveni o recidivă variază în funcţie de severitatea simptomelor şi a istoricului medical al personal. Vestea bună este că există anumiţi paşi ce pot fi urmaţi pentru că depresia să nu îşi facă din nou loc în viaţa noastră.

Ce cauzează reapariţia depresiei?

Există o serie de factori care duc la reinstalarea depresiei. Cel mai important dintre aceştia este încetarea tratamentului: de la neprezentarea la consultaţia la medic sau la şedinţele de terapie, la încetarea tratamentului medicamentos sau la încheierea prematură a terapiei, toate acestea conducând fie la persistenta unor simptome (aşa numitele simptome reziduale), fie la reapariţie după o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp a manifestărilor depresiei.

De foarte multe ori, persoanele afectate de depresie obişnuiesc să se gândească destul de mult asupra părţilor negative din viaţa personală, acesta fiind un alt factor care poate duce la reapariţia simptomelor depresive. Indivizii care suferă de depresie au tendinţa de a rămâne blocaţi în presupusele lor defecte, eşecuri sau evenimente mai puţin plăcute din viaţă. O gândire de acest fel, negativist, nu va face decât să sporească şansele de reinstalare a depresiei la aceste persoane.

Care sunt semnele de reapariţie a depresiei?

Persoanele care au trecut printr-unul sau mai multe episode depresive trebuie să înveţe să recunoască semnele timpurii de avertizare ale acestei tulburări în eventualitatea reapariţiei acestor manifestări. Nimănui nu îi face plăcere să îşi amintească perioadele grele prin care a trecut, însă odată depăşite aceste momente, ele trebuie să rămână drept puncte de reper pentru pacient, care va trebui să îşi amintească cum a progresat, ce a făcut pentru a a modificat comportamentul său depresiv şi care sunt lucrurile, aspectele care l-au ajutat în mod particular.

Printre primele manifestări care anunţa iminenţa unui episod depresiv includem tulburări ale somnului, scăderea apetitului, apariţia unei stări de oboseală, lipsa plăcerii de a socializa, iritabilitate şi anxietate. De asemenea, şi durerile cronice corporale sunt semne de revenire a depresiei, alături de creşterea sau scăderea bruscă în greutate.

Cum se poate evita reapariţia depresiei?

În primul rând este obligatoriu ca pacientul să urmeze tratamentul şi recomandările prescrise de către medic, indiferent de forma acestuia, inclusiv psihoterapia, chiar şi atunci când se simte bine. Tratamentul (atât cel medicamentos cât şi psihoterapia) poate continua şi după dispariţia stării depresive, câteva luni sau chiar mai mult, în funcţie de factorii de risc ai reapariţiei acesteia.

Sănătatea fizică joacă un rol foarte important în îmbunătăţirea vieţii unui pacient care a suferit de depresie. Mâncarea sănătoasă, sportul regulat şi somnul sunt elemente cheie în menţinerea unei stări mentale pozitive. Mâncarea cu conţinut scăzut de grăsimi, bogată în omega-3 şi acid folic, poate avea o influenţă pozitivă asupra psihicului. Sunt recomandate legumele, fructele, nucile, cerealele integrale şi peştele, fiind de evitat consumul de alcool şi cofeină.

Fiecare persoană trebuie să ia parte la acţiuni care îi fac plăcere şi o motivează, precum vizitarea prietenilor sau practicarea hobby-ului preferat. Un sfat este acela de a face în fiecare zi o listă cu lucruri pentru care sunteţi recunoscători şi fericiţi, pentru a combate emoţiile negative.

Meditaţia, exerciţiile de respiraţie, relaxarea progresivă a muşchilor, yoga, muzica, pictura sau scrisul sunt tehnici de relaxare esenţiale în lupta contra depresiei. O schimbare majoră în viaţa oricărui om o face voluntariatul, iar oamenii care s-au luptat cu depresia sunt încurajaţi să adere la grupuri de suport, grupuri în care îi pot ajuta pe cei care au aceeaşi problemă.

Este recomandată realizarea unui plan de prevenţie care să conţină, punctual, următoarele elemente:
• Evenimente sau situaţii care au cauzat recidivă în trecut
• Simptome sau manifestări care preced instalarea depresiei
• Lucruri care mă ajută atunci când observ o posibilă apariţie a unui nou episod depresiv
• Oameni care mă ajută şi modul în care mă ajută
• Oameni pe care vreau să îi contactez în caz de urgenţă
• Modalităţi prin care este redus impactul episodului depresiv
• Metode de tratament (psihoterapie sau medicamentos) care m-au ajutat în trecut.

Foarte important în revenirea după o depresie este suportul pe care îl oferă familia şi prietenii. Comunicarea este esenţială în prevenirea reapariţiei depresiei, exteriorizarea sentimentelor fiind o cale de conştientizare a lor şi un mod de a lupta împotriva celor negative.

Platforma online, www.depresiv.ro, reprezintă un punct solid de sprijin pentru cei care suferă de depresie în anotimpul rece, oferind informaţii complexe despre tulburările specifice, sfaturi pentru tratarea acestora şi explicarea factorilor ce conduc la apariţia unor astfel de dispoziţii, de către specialişti avizaţi din domeniul psihiatriei. Astfel, puteţi consulta platforma pentru a cunoaşte mai multe detalii despre apariţia depresiei, fie atunci când vă confruntaţi personal cu aceasta sau când cei dragi prezintă simptomele specifice.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.