Electrolux The Secret Ingredient: scoicile

skoikaScoicile sunt ingredientul lunii octombrie propus de Electrolux pe platforma The Secret Ingredient. Platforma, creată pentru a dezvolta abilitățile culinare, oferă în această lună informații despre istoria și valorile nutritive ale scoicilor, trucuri și idei de preparare a acestora, numai bune de puse în practică la tine acasă.

Accesând platforma The Secret Ingredient, vei intra în universul culinar al Electrolux, născut din pasiune pentru gătit și bazat pe cei peste 100 de ani de experiență în conceperea echipamentelor profesionale pentru cei mai apreciați chefi din Europa. Aici vei găsi inspirația să încerci gusturi și texturi noi, chiar în căminul tău, punând în practică tehnici și sfaturi primite de la chefi recunoscuti.

Ingredientul Secret al lunii octombrie – Scoicile

În limba română, termenul „scoică” provine din cuvântul „skolika” din slavă, care înseamnă „coajă”. Acestea fac parte din familia moluștelor bivalve, împreună cu stridiile și midiile. Spre deosebire de alte bivalve, scoicile trăiesc îngropate în nisip sau pe fundul mării și se pot deplasa cu ușurință.

Acestea au fost consumate și savurate încă din cele mai îndepărtate timpuri. Mai mult decât atât, scoicilor le-au fost atribuite și alte întrebuințări, ele fiind, de exemplu, folosite de către populațiile indigene din America de Nord ca monedă.

Scoicile – Informații nutriționale

Scoicile sunt benefice organismului datorită faptului că sunt sărace în grăsimi și bogate în fier, vitamina B12 și proteine. Acestea au un aport mai mare de proteine decât carnea de vită macră, 100 g de scoici asigurând peste jumătate din necesarul zilnic de proteine recomandat unui adult, spre deosebire de carnea de vită care asigura doar 28%. Mai mult decât atât, doar 6 grame de scoici asigură 100% din doza zilnică recomandată de vitamina B12. De asemenea, scoicile sunt foarte bogate în minerale sănătoase precum seleniu, zinc, magneziu și potasiu. Nu în ultimul rând, scoicile se află printre cele mai bogate alimente în fier, conform clasificării realizate de WebMD și de blogul BBC Good Food*.

Prepararea și servirea scoicilor

Scoicile pot fi recoltate și consumate pe tot parcursul anului. Înainte de preparare, pentru a te asigura că scoicile sunt proaspete, verifică dacă acestea au un miros plăcut și nu uita să le speli cu atenție. Ele pot fi consumate crude, coapte, prăjite sau fierte în abur de apă sau în vin alb, până li se deschid cochiliile.

Scoicile pot fi conservate până la 3 luni prin intermediul congelării. Pentru a le pregăti, ele trebuie clătite cu apă sărată, puse intr-un recipient împreună cu sucul lor și acoperite cu apă cu sare.

Încearcă și tu ingredientul secret al lunii octombrie și descoperă o nouă experiență culinară!

Surse: *WebDB

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.