Nota 10 la siguranţă

educatie rutieraÎn primele luni ale anului 2014, Mercedes-Benz România, cu sprijinul Organizaţiei Salvaţi Copiii şi al Centrelor Autorizate din București, Autoklass şi Ţiriac Auto, a organizat noua campanie „Mercedes-Benz Vito – Nota 10 la siguranţă”, adresată grădiniţelor. Cei mici au luat parte la o lecţie specială de siguranţă rutieră şi au beneficiat de un transport sigur şi confortabil cu modelul Vito.

Această campanie educaţională, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, a avut scopul de a-i învăţa pe cei mici, într-o manieră interactivă, regulile de circulaţie şi adoptarea unui comportament corect în mijloacele de transport public şi personal, pentru a preveni şi reduce numărul accidentelor rutiere.

Copiii sunt participanţi activi în traficul rutier. Încă de la grădiniţă, aceştia se deplasează, alături de părinţi, pe jos, cu bicicleta şi ca pasageri în automobile sau mijloace de transport în comun. Astfel, ei pot contribui la propria siguranţă prin învăţărea, de la cele mai mici vârste, a unor reguli esenţiale de circulaţie.

„Prin această iniţiativă dedicată grădiniţelor, ne-am propus să subliniem faptul că transportul copiilor, în orice condiţii, necesită o atenţie şi o siguranţă deosebită. Modelul nostru, Vito, îndeplineşte cu succes aceste criterii, la care se adaugă confortul absolut. În plus, mascota programului, MOKI, i-a captivat din nou pe cei mici cu lecţiile de siguranţă rutieră, care, în mod cert, vor rămâne o experienţă memorabilă pentru ei!”, a declarat Ioana Lemnaru, Sales & Marketing Manager Vans, Mercedes-Benz România.

În cadrul acestor evenimente, copiii au beneficiat de un transport sigur şi confortabil de la grădiniţe, cu mai multe autovehicule Vito. Voluntarii de la Organizaţia Salvaţi Copiii le-au oferit celor mici informaţii şi sfaturi valoroase pentru siguranţa lor, iar MOKI a fost alături de copii şi i-a încurajat să participe activ pe parcursul lecţiilor interactive.

La finalul fiecărei întâlniri, copiii au fost invitaţi să facă un tur al Centrului Autorizat şi au aflat informaţii interesante din service. Modelul care a primit cea mai multă atenţie a fost Vito, autovehiculul-emblemă al campaniei „Nota 10 la siguranţă”.

Mercedes-Benz Vito este un adevărat reper în segmentul autovehiculelor comerciale uşoare, având cel mai înalt nivel de flexibilitate. Puternic, economic şi sigur, Mercedes-Benz Vito este partenerul perfect pentru grădiniţe.

Mercedes-Benz Vito este extrem de flexibil, putând fi special configurat pentru necesităţile de transport ale grădiniţelor. Îmbinând tradiţia Mercedes-Benz cu dorinţa de a obţine excelenţa, Vito oferă siguranţă şi confort sporit. Mai mult, sistemele audio sau sistemul Rear Seat Entertainment asigură divertismentul micilor pasageri. Astfel, Vito acoperă o gamă largă de posibilităţi de media entertaining, de la muzică la desene animate.

În plus, Mercedes-Benz Vito reprezintă o soluţie economică, protejând mediul şi fiind, în acelaşi timp, fiabil şi dinamic. Motorizările şi sistemele de transmisie reduc emisiile poluante şi consumul de combustibil, îmbunătăţind performanţele autovehiculului.

Mobile Kids este o iniţiativă globală Daimler, cu o abordare unică asupra educaţiei rutiere pentru copiii din întreaga lume. Factorul comun al campaniilor Mobile Kids este, de fiecare dată, formatul distractiv al lecţiilor de siguranţă rutieră, potrivit vârstei copiilor, pentru asigurarea unei instrucţii cu impact practic, vizibil apoi în conduita lor rutieră.

 

Tags: , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.

 
 

Privacy Preference Center