Eliberaţi-vă de scenariile familiale negative cu ajutorul psihogenealogiei
„Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât mai mult rămân la fel”, spune înţelepciunea populară. Am observat cu toţii faptul că există numeroase modele care se repetă din generaţie în generaţie, asemenea unui efect de domino.
Este vorba despre repetiţii legate de dificultăţi cu privire la prosperitatea financiară, la dependenţe, la boli psihosomatice, incest, crime, accidente, sinucideri etc. este ca şi cum fiecare familie este urmărită de o anumită situaţie.
Unele aspecte sunt fericite, precum transmiterea unor talente sau a unor situaţii benefice. Altele însă sunt nefaste şi distructive, într-atât încât uneori par ghinioane care pun stăpânire pe acea familie şi se transmit din generaţie în generaţie.
Cum se poate explica acest efect de cascadă din generaţie în generaţie? Biologia ne învaţă că moştenim de la predecesorii noştri caracteristicile fizice şi predispoziţia spre anumite boli şi afectiuni. Transmiterea acestor lucruri are la bază cromozomii din celulele noastre, iar ştiinţa poate demonstra toate mecanismele prin care se transmit.
Cercetătorii susţin de asemenea faptul că moştenim un bagaj psihic de la strămoşii noştri. Această trasmitere este fondată pe inconştientul clanului familial, cu care intră în contact inconştientul individual al fiecărui membru al familiei. Astfel, cunoaşterea moştenirii noastre psihice ne poate ajuta să înţelegem motivaţiile profunde care ne fac să acţionăm şi să intervenim atunci când nu mai dorim să repetăm anumite situaţii.
Această abordare terapeutică, deschisă către legăturile cu stramoşii noştri, care este legată atât de genealogie cât şi de psihologie, se numeşte psihogenealogie. De mai bine de 20 de ani psihologii, psihanaliştii, psihoterapeuţii şi alţi specialişti au studiat transmiterea problemelor de natură psihologică de la o generaţie la alta şi au pus în evidenţă existenţa unui inconştient familial, care leagă insconştientul individual de ceea ce Jung denumea inconstientul colectiv.
Copilul care se naşte este în contact cu memoria clanului familial, cu cea a strămoşilor săi din generaţiile din ambele linii parentale. Trecutul interacţionează cu prezentul, iar prezentul influenţează viitorul. Suntem o verigă din lanţul generaţiilor, legat fizic prin gene şi legat psihic prin inconştientul familial.
Acest lucru nu înseamnă însă că suntem condamnaţi să retrăim traumele strămoşilor noştri. Aşa cum putem controla unele moşteniri pe plan fizic – putem preveni apariţia unui diabet printr-o alimentaţie corectă dacă ştim că avem predispoziţie la această boală – , există totodată un determinism şi un liber arbitru în moştenirea noastră psihică,
Cheia pentru a ne recâştiga libertatea de acţiune şi de a ieşi din modelele nefaste este conştientizarea repetiţiilor care apar în viaţa noastră, decodarea şi dezactivarea acestora.
Psihogenealogia ne ajută să înţelegem altfel familia şi impactul ei asupra vieţii noastre precum şi să găsim soluţii la obstacolele care ne împiedică să fim pe deplin noi înşine.
Mihaela Popa
Centrul de psihologie si dezvoltare personala Body Mind Spirit