INOA Party la Chateau
L`Oreal Professionnel a relansat de curând cea mai revoluționară vopsea de păr – INOA. Noua formulă INOA (cu ODS2 sau Oil Delivery System) îmbracă firele în culoare și se fixează cu ajutorul unui complex de uleiuri, în loc de amoniac. Așadar, INOA vine în întâmpinarea femeilor care adoră schimbarea de look, dar care nu sunt dispuse să compromită sănătatea părului.
„În timp ce alte branduri de culoare utilizează produse care au formule pe bază de apă, având în componenţă amoniac, INOA reinventează complet procesul de colorare, cu o formulă inovatoare pe bază de ulei“, a declarat Andrei Mihalache, Formator Specialist L’Oreal Professionnel.
În aceste condiţii, ieri a avut loc, în cadrul salonului Chateau – unul dintre cele mai noi şi chic locaţii din Nordul Bucureştiului – INOA Party. Aici, vedete autohtone, dar şi clienţi obişnuiţi ai salonului, au beneficiat de inovaţia INOA.
„Noua vopsea INOA nu are miros, bazându-se pe o tehnologie inedită – ulei care potenţează acţiunea sistemului de colorare şi ajută la respectarea filmului protector natural al părului. Cred cu tărie că este colorarea viitorului“, a declarat hairstylistul Chateau, Diana Nadine Klein.
În ceea ce priveste nuanţele pe care româncele le cer cu precădere în acest an, hairstylistul Diana Nadine Klein a menţionat blondul cendre, arămiul sau roşcatul-cupru. „Şi anul acesta efectul ombre hair este în tendinţe datorită armoniei cromatice pe care o creează. Spre deosebire de alţi ani, trecerea dintre culori trebuie să fie lentă, cursivă, rafinată, nicidecum una bruscă“, a mai explicat hairstylistul Chateau.
Despre INOA
Tehnologia revolutionara ODS2: pentru prima oară, o colorare permanentă este activată de ulei, care maximizează puterea de colorare şi respectă pe deplin fibra capilară. Cercetatorii L’Oreal au îmbinat foarte bine intensitatea culorii cu acţiunea ei benefică pentru păr – tehnologie bazată pe formula cu ODS – Oil Delivery System (Sistem de difuzie a uleiului) ce amplifică rezultatul procesului de colorare în aşa fel încât pigmenţii din vopsea pătrund în firul de păr, apără şi nu atacă firul de par. Astfel, culoarea creată devine mai durabilă, cu aspect perfect natural, care persistă. În plus, puterea de acoperire amplificată pentru păr alb este de până la 100%.
O altă particularitate a uleiului mineral este aceea că protejează pelicula naturală a firului de păr de 2 ori mai mult decât în cazul colorării cu produse oxidative. Acest aspect se poate simţi pe păr imediat după îndepărtarea produsului. Fără a folosi balsam sau regeneratoare de păr, se observă că firul este mai sănătos după aplicarea produsului. Beficiem astfel de până la 6 săptămâni de hidratare şi hrănire intensă, confort optim pentru scalp, respect deplin pentru fibra capilară.
INOA în cifre
• mai mult de 50 de milioane de aplicări în salon la nivel mondial;
• peste 200.000 de colorişti folosesc INOA;
• este utilizată în peste 90.000 de saloane din lumea întreagă.
Despre Chateau – Maison de Beaute
Chateau este unul dintre cele mai noi şi mai stilate saloane de înfrumuseţare din zona de Nord a Capitalei, deschis pe 8 martie 2013. Cu sau fără criza financiară, noi credem că dreptul la frumuseţe este fundamental şi aparţine tuturor, indiferent de buzunare. Astfel, serviciile pe care le oferim nu ţin cont decât de faptul că toţi clienţii trebuie să fie răsfăţaţi. Salonul este deţinut de hairstylistul Diana Nadine Klein.